Skip to content
Politică

Acuzații GRAVE. Hillary Clinton dă vina pe șeful FBI pentru eșec

www.vanityfair.com

Hillary Clinton, învinsă de Donald Trump în alegerile prezidențiale defășurate marți în Statele Unite, l-a acuzat sâmbătă pe șeful FBI că a dat o lovitură campaniei sale când a anunțat că a descoperit noi e-mailuri.

„Sunt multe motive pentru care alegeri ca acestea nu au reușit”, a explicat fosta candidată democrată la Casa Albă în cursul unei teleconferințe cu comisia de finanțe a campaniei ale și donatorilor, a făcut cunoscut unul dintre participanți site-ului de informații Quartz, scrie agerpres.

„Analiza noastră arată că îndoielile provocate de scrisoarea lui Jim Comey (directorul FBI) au fost nefondate și au oprit elanul nostru”, a declarat ea, potrivit acestui participant.

În ce privește a doua scrisoare a șefului poliției federale, prezentată publicului cu două zile înainte de alegeri, în care o exonera pe Hillary Clinton de orice urmărire penală, nu a făcut decât să întărească mobilizarea partizanilor lui Donald Trump, dar nu a schimbat părerea alegătorilor, conform aceleași surse. Această scrisoare a fost „un real element de motivare pentru alegătorii lui (Donald) Trump”, a spus ea.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *