Sorin Dumitraşcu, liderul Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, afirmă că Cristian Borcea, eliberat condiţionat în 2 iulie, a beneficiat ilegal de 10 permisiuni de ieşire din penitenciar într-un singur an, în perioada iunie 2017 – iunie 2018
Dumitraşcu a cerut Ministerului Justiţiei să facă verificări în acest

caz şi că a sesizat DNA, scor news.ro.
Sorin Dumitraşcu afirmă că, pentru a obţine aceste credite, Cristian Borcea ar fi trebuit să finalizeze 20 de cursuri de calificare sau 10 semestre la nivel universitar. Participarea la 20 – 60 de programe recreative şi de asistenţă psiho-socială i-ar fi adus de asemenea aceste credite. 800 de credite ar mai fi putut aduce 40 de luni de muncă la un câştig mediu de 5 zile/lună, pentru fiecare dintre aceste zile-câştig acordându-se câte 4 credite conform Deciziei 433/2016.
