Skip to content
Politică

Adio, doctorat? CNATDCU, verdict devastator privind plagiatul lui Victor Ponta SURSE

Adio, doctorat? Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a dat un verdict devastator privind plagiatul fostului premier Victor Ponta.

Astfel, Victor Ponta ar fi plagiat în lucrarea sa de doctorat, a stabilit Comisia Tehnică din CNATDCU, urmând ca raportul final să fie supus votului în Consiliul General de joi, au declarat surse din Ministerul Educaţiei pentru Mediafax.

Potrivit unor surse din Ministerul Educaţiei, Comisia Tehnică din CNATDCU a finalizat raportul privind lucrarea de doctorat a fostului prim-ministru Victor Ponta.

Sursele citate au declarat pentru agenţia de presă că membrii Comisiei Tehnice, în urma unei analize a lucrării, au făcut recomandarea de retragere a titlului de doctor al lui Victor Ponta.

Potrivit procedurii, raportul Comisiei Tehnice a fost prezentat Comisiei Juridice din cadrul CNADTCU, care ulterior a fost înaintat preşedintelui instituţiei. Membrii Comisiei Tehnice sunt aleşi prin recomandare de către membrii din Comisia Juridică. În acest caz, este vorba despre trei persoane, din exteriorul CNATDCU, care au analizat lucrarea de doctorat.

O şedinţă a CNATDCU a fost convocată pentru ziua de joi, atunci când raportul va fi suspus unui vot în cadrul Consiliului General dacă la şedinţă va exista cvorum. În cazul în care votul va confirma decizia Comisiei Tehnice, CNADTCU va recomanda ministrului Educaţiei, Adrian Curaj, să-i retragă lui Victor Ponta titlul de doctor, obţinut în iulie 2003 cu teza intitulată „Curtea Penală Internaţională” la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti.

Din punct de vedere al procedurii, fostul premier Victor Ponta va avea la dispoziţie două săptămâni pentru a contesta decizia.

La 18 iunie 2012, ediţia online a revistei Nature a publicat ştirea că Victor Ponta, „prim-ministrul României, a fost acuzat că ar fi copiat secţiuni mari ale tezei sale de doctorat în drept din 2003 din publicaţii anterioare, fără să pună referinţe exacte.

O prima decizie a CNATDCU a fost dată pe 29 iunie 2012, în care membrii comisiei susţineau că Victor Ponta a plagiat 85 de pagini cuvânt cu cuvânt.

De altfel pe 17 iulie 2012, Comisia de Etică din cadrul Universităţii Bucureşti a decis în unanimitate că este vorba de plagiat. Mai mult potrivit comisiei, acesta a plagiat intenţionat, găsindu-se pasaje copiate în 115 pagini din cele 297 . Singura comisie care l-a absolvit de vină a fost Consiliul Naţional de Etică, care e decis în data de 18 iulie 2012 că Ponta nu a plagiat.

2 comentarii la “Adio, doctorat? CNATDCU, verdict devastator privind plagiatul lui Victor Ponta SURSE

  1. Ca ei, din PCR (PSD) sa nu mai vedem in fruntea tarii, (premier, presedinte) de azi, inainte!

    In lumea larga, ei au fost vestiti,

    Cu faima lor, planeta au inconjurat,

    Sa nu mai dea Domnul, asa „cinstiti”,

    Ca cei de stanga; ca, ne-am saturat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *