Membrii USR Bacău continuă să fie angajați la primăria condusă de Lucian Stanciu-Viziteu. Ziarul de Bacău a prezentat în trei episoade, până acum, modul în care useriștii locali au ajuns să obțină joburi în Primărie, în ciuda declarațiilor primarului Viziteu, care, încă de la începutul mandatului, a clamat depolitizarea administrației locale.

Cum era de așteptat, sarabanda angajării membrilor de partid nu a încetat. Ba chiar a fost accelerată de decizia Guvernului de a îngheța angajările la stat începând cu 1 iulie. Astfel, Primăria a grăbit organizarea concursurilor înainte de această dată.
Rezultatul? Un nou „lot” de membri de partid care au ajuns în diverse servicii și direcții ale Primăriei Bacău.
Unul dintre noii veniți este Mihai Măriuței. Acesta a câștigat concursul pentru funcția de consilier debutant la Biroul de Învățământ Cultură și Sănătate din cadrul Serviciului de Monitorizare și Coordonare al Primăriei Bacău. Concurența a fost acerbă, fiind 15 dosare depuse pentru cele două posturi. Măriuței mai are un job la stat, tot pe linie de partid, fiind consilier la cabinetul parlamentar al senatorului USR Sebastian Cernic.
Alți membri USR care și-au găsit loc la Primăria condusă de Viziteu sunt Claudia-Elia Adam, angajată pe postul de consilier superior la Biroul Autorizații în Construcții și Adrian Chitic, pe postul de inspector la compartimentul de Inspecție Zonală din cadrul Serviciului de Monitorizare și Coordonare.
În total, de când noul edil a dat drumul la angajări în Primăria Bacău, s-a format o adevărată enclavă USR în cadrul municipalității. Este vorba despre 15 posturi ocupate de membri USR, la care se adaugă consilierii primarului, precum frații Claudiu și Irinel Tudor sau Gabriel Cojocaru. Și vorbim doar despre cazurile de care a aflat Ziarul de Bacău.
