Skip to content
Politică

Adrian Sârbu, dezvăluiri explozive legate de George Maior și o televiziune de știri

romaniatv.net

Mogulul Adrian Sârbu (patronul grupului Mediafax) a făcut miercuri dezvăluiri explozive despre George Maior – fost director al Serviciului Român de Informații (SRI) – și despre o televiziune de știri.

Preşedintele Comisiei parlamentare de control al SRI, Claudiu Manda, a afirmat că, la audierea de miercuri, Adrian Sârbu a relatat că fostul director al SRI, George Maior, i-a cerut în 2010 să-i dea sfaturi lui Sebastian Ghiţă despre felul în care să fie condus postul Realitatea TV, transmite Mediafax.

În plus, Adrian Sârbu a declarat în faţa Comisiei SRI că a fost martor când fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a spus că are soluţie pentru Dan Voiculescu ÎNAINTE să se pronunţe instanţa, a mai spus Manda.

„(Adrian Sârbu – n.r.) a făcut referire la o situaţie din 2010 când a fost rugat de către domnul Maior să-l ajute pe Sebastian Ghiţă cu sfaturi cum să conducă instituţia Realitatea TV din punct de vedere managerial”, a declarat senatorul PSD de Dolj Claudiu Manda.

Ulterior, Adrian Sârbu a primit confirmarea interesului SRI pentru Realitatea chiar din partea lui Sebastian Ghiţă. „A fost căutat de domnul Ghiţă, au avut mai multe întâlniri şi inclusiv domnul Ghiţă i-a confirmat această implicare”, a precizat Manda.

De altfel, preluarea conducerii instituţiei media de către SRI s-ar fi făcut prin intermediul lui Sebastian Ghiţă. „A fost aspectul legat de intenţia de a fi preluată conducerea şi, mai târziu, eventual întreaga instituţie media, respectiv Realitatea TV, pe care şi-ar fi dorit personele din conducerea SRI din acea vreme să o preia prin intermediul domnului Ghiţă”, a spus Manda.

Șeful Mediafax Group a afirmat în faţa membrilor comisiei că implicarea serviciilor SRI a fost impulsionată de către decizia CSAT din 27 iulie 2010 prin care presa a fost definită ca având potenţial de vulnerabilitate la siguranţa naţională.

„În opinia domniei sale, spune că s-au creat premisele ca, la momentul respectiv, SRI să se implice mai mult în ce înseamnă preluarea de instituţii media, plantarea de ofiţeri acoperiţi sau atragerea de către Serviciu de persoane din jurnalism, inclusiv dreptul de a asculta jurnalişti pe mandate de siguranţă naţională”, a relatat Claudiu Manda.

Potrivit PSD-istului, Adrian Sârbu a prezentat evoluţia presei după 2010, aşa cum a fost modelată prin decizia CSAT.

În altă ordine de idei: Sârbu a mai declarat la comisie că a fost martor când fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a spus că are soluţie pentru Dan Voiculescu, înainte să se pronunţe instanţa, a arătat Claudiu Manda.

„Al doilea exemplu pe care a dorit să-l prezinte a fost implicarea persoanelor din conducerea SRI în ce înseamnă postul de televiziune Antena sau Grupul Intact şi a dat exemplu (…) spune că a fost martor când domnul Coldea i-a spus că are soluţie pentru domnul Voiculescu, înainte să se pronunţe instanţa, făcând referire la ce s-a întâmplat la instanţă şi toate aspectele pe care le ştiţi prezentate în spaţiul public”, a zis Manda.

Potrivit senatorului social-democrat, Sârbu a dat asigurări că va proba această afirmaţie în instanţă, dacă va fi dat în judecată pentru aceasta.

„L-am întrebat (pe Adrian Sârbu, n.r.) dacă are probe, dacă au fost şi alţi martori, care au fost împrejurările. Domnia sa a spus că nu doreşte să detalieze acum în faţa Comisiei, dar dacă va fi dat în judecată pentru această afirmaţie, fiind mărturia domniei sale în cadrul Comisiei ca deja o probă, dacă va fi dat în judecată va veni cu probe acolo”, a adăugat Manda.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *