Situația consumului de droguri din România rămâne o problemă pe care instituțiile statului încearcă s-o țină sub control. Programul național antidrog pentru perioada 2015-2018 are un buget total de aproximativ 81 de milioane de lei. Numai că această sumă este cu mult sub necesitățile Agenției Naționale Antidrog (ANA), care ar fi solicitat un buget de două ori mai mare. La negocieri, Ministerul Finanțelor a refuzat să acorde suma cerută inițial și a scos doar cele 81 de milioane de lei, pentru trei ani de proiect.
Impedimente în calea programului național antidrog au mai fost și procesele legislative. Programul național a fost scris în 2013, aprobat în august 2015 și implementat în septembrie 2015. Nouă luni de proiect au fost irosite de instituțiile statului, care ori au refuzat să aprobe bugetul ori s-au împiedicat în birocrație. În anul 2015, ANA s-a axat doar pe obiectivele generale, din lipsă de fonduri ale Programului Național Antidrog. ANA mai reușește să-și atingă obiectivele și cu ajutorul fondurilor externe, obținute prin cofinanțare. Fondurile europene sunt o gură de aur pentru Agenție.
PSnews.ro a vorbit cu specialiștii din cadrul Agenției Naționale Antidrog, inclusiv cu chestorul de poliție Sorin Oprea, care deține funcția de director ANA. Șeful Agenției ne-a vorbit despre creșterea consumului de stupefiante în România și despre un proiect în premieră în domeniul prevenirii și asistenței.
Întrebat dacă nivelul de trai influențează consumul, directorul ANA a răspuns categoric: „Cu siguranță. România nu este o țară nici de tradiție, nici de cultură. Trendul a fost unul ascendent, dar nu este unul ascendent la nivelul Europei. România este undeva sub media europeană la toate consumurile de droguri”.
Oprea a ținut să precizeze că anul acesta s-a înregistrat o premieră pentru prevenirea consumului de droguri, deoarece Guvernul României a aprobat o hotărâre, cu ajutorul căreia Agenția poate finanța proiectele ONG-urilor. Cu alte cuvinte, societatea civilă poate veni cu proiecte în domeniul prevenirii consumului de stupefiante, iar ANA va oferi finanțare, atât cât le permite bugetul.
„Problematica de prevenire – noi vrem de foarte multe ori s-o dezvoltăm și în parteneriat cu societatea civilă. Avem două programe naționale în momentul de față. Avem o șansă în momentul acesta, că Guvernul ne-a aprobat două programe naționale prin hotărâre. Un program național de prevenire și asistență, care vine să acopere fiecare domeniu. Un program de interes național – Agenția, pe baza unei metodologii care în momentul de față se află în transparență decizională și sperăm să fie cât mai repede finalizată, asta înseamnă în maxim 10 zile, să putem s-o aplicăm, ca acele ONG-uri din cadrul societății civile, să vină cu proiecte concrete, noi le analizăm și în baza metodologiei stabilite să le putem acorda granturi ca ei să desfășoare activități antidrog la nivel național”, a precizat Oprea pentru PSnews.ro.
De asemenea, directorul ANA a vorbit și despre următoarele proiecte și obiective ale agenției. Potrivit acestuia, în luna septembrie va fi lansată cea mai mare campanie de prevenire.
„Campaniile se desfășoară în strictă conformitate cu regulile privind achiziția de materiale pentru campanie sau achiziția de alte servicii. Toate auditările care s-au făcut pe domeniu au arătat clar modalitatea corectă în care acestea s-au desfășurat. Avem foarte bine puse la punct evaluările acestor campanii.
Începând cu anul 2012, noi ne-am axat foarte mult pe prevenirea în școală și în comunitate. Avem o componentă foarte bine dezvoltată și pe prevenirea în familie. Noi avem foarte multe proiecte la nivel local. Fiecare centru din țară își realizează aceste idei de prevenire, ele fiind obligatoriu aprobate de la nivel central și ulterior evaluate.
Anul acesta pregătim o mare campanie în luna septembrie. Va fi cea mai mare campanie de prevenire de până acum. Nu vrem să facem spectacol. Noi nu vrem să realizăm activități cu persoane multe, cu festivaluri, cu concerte. Vrem să facem o campanie aplicată pe acele grupuri care pot fi vulnerabile. Vrem să mergem în școală la nivelul claselor, să discutăm, să dezvoltăm, să discutăm la nivelul școlilor, apoi în familii. Aici prevenirea trebuie s-o desfășurăm o dată pentru persoanele vulnerabile, care sunt predispuse la a debuta în consumul de droguri, dar și a persoanelor care sunt langa ei, respectiv părinții. Și apoi în comunitate”, a explicat chestorul Oprea.
Diana Șerban, director de prevenire al Agenției Național Antidrog și psiholog, a explicat pentru PSnews.ro de ce România nu este pregătită să legalizeze consumul de marijuana: „Eu cred că România ca mentalitate nu ar fi pregătită. Și, când spun: «România», nu mă refer la sistemul instituțional, mă refer la opinia publică. România nu ar fi pregătită pentru introducerea cantităților”.
De asemenea, Diana Șerban ne-a dezvăluit factorii de risc pentru comunitățile din România: „Dacă e să facem o predicție, sigur cu cât sistemul educațional va fi mai disfuncțional, sistemul de sănătate publică va fi mai disfuncțional și cu cât familiile vor fi mai disfuncționale și, în plus, cu cât alocarea resurselor bugetare pe această componentă va fi mai puțin suficientă, sigur că există premizele ca prevalența consumului să crească”.
„Consumul de heroină s-a stabilizat. În schimb, a crescut consumul de cannabis, amfetamine. Dintr-o perspectivă individuală, dintr-o perspectivă socială. Partea educațională în statul român este o problemă, vedem bine ce înseamnă reforma în sistemul de învățământ, promisă de atâția ani, dar nu s-a întâmplat și condițiile generate de faptul că procesul de învățare e un proces de acumulare de cunoștințe și mai puțin de formare de abilități. Faptul că familiile devin din ce în ce mai dezorganizate și alocă din ce în ce mai puțin timp pentru educație cât și pentru partea de asigurare a securității emoționale a copilului, fundamentală de altfel. Toate lucrurile astea într-un moment al vieții pot genera curiozitate spre consum. Ce este relevant este faptul că suntem o țară de consum relativ recent, în acest moment ne situăm undeva pe ultimele locuri în UE în ceea ce privește prevalența consumului de droguri, dar asta nu înseamnă că ne culcăm pe o ureche”, a declarat Diana Șerban.
Psihologul Agenției Naționale Antidrog a dezvăluit faptul că există copii de 7-8 care aleg să consume droguri, alcool sau tutun, iar acest lucru este un semnal îngrijorător pentru societatea românească. Totodată, Diana Șerban ne-a explicat că „nu ajungi la consumul de droguri pentru că așa, conștient alegi tu chestia asta. Adolescența nu este o perioadă în care alegem conștient. Știm foarte bine. Și atunci practic foarte multe domenii conexe, vorbim de partea de violență în familie, vorbim de protecția de drepturi ale copiilor, vorbim de alte categorii vulnerabile care la un moment dat ajung la consum de droguri”.
„A scăzut vârsta de debut în ceea ce privește consumul de alcool și cannabis și fumatul. Undeva pe la 7-8 ani. Vorbim doar de un singur consum. Intervenția noastră e orientată inclusiv pe componenta pe preșcolarizare. La preșcolari nu poți să le vorbești despre droguri, însă poți vorbi despre comportamente sănătoase, poți prin joc să dezvolți anumite abilități, poți să dezvolți intervenții.
Este problematic un copil de 7-8 ani care este identificat. Din păcate, în România, în mediul rural, a bea este un comportament social. Nu există întâlniri între oameni în care să nu se bea. Și știm foarte bine că în rural, spre exemplu, de multe ori părinții își îndeamnă copiii să guste, ceea ce este un început.
Nivelul de trai, siguranța locului de muncă, timpul liber pot fi factori care la un moment dat să-ți determine curiozitate de a consuma.
Consumatorii de cocaină sunt persoane cu un nivel financiar ridicat. Consumatorii de heroină știm că provin din medii defavorizate, sărace, cu șomaj. Consumatorii de cannabis sunt în general persoane de sex masculin, care provin din foarte multe medii educaționale și au niveluri economice diferite”, a declarat Diana Șerban.
Agenția Națională Antidrog are misiunea dificilă de a-și atinge obiectivele cu bugetul oferit de Guvern. Totuși atât timp consumul de droguri este în creștere și se extinde în rândul minorilor, Executivul ar trebui să-și îndrepte atenția spre acest domeniu și să nu-l mai trateze cu superficialitate.

Este o tara de idioti si inculti, sa muriti cu totii!
normal ca nu se doreste legalizarea, cu asa educatie si mentalitate cum dracu….sa nu mai zic ca domnu Oprea isi va pierde mai mult de jumatate de angajati daca s-ar legaliza
nu mai faceti dosare penale carnatilor,legalizati iarba ar fi sloganu` dar statul te vrea inculpat pt juma de gram,in schimb e ok sa torni alcool in tine si sa bagi tutun…