Skip to content
Politică

Agenția France-Presse, după săgețile lui Dragnea către Bruxelles: România, tot mai multe discursuri suveraniste de tip Orban

narasiku.com

Liderii stângii aflate la putere în România au atacat duminică Bruxellesul, care acționează „discriminatoriu” față de această țară care va prelua președinția semestrială a Uniunii Europene începând cu 1 ianuarie, scrie AFP, care notează că social-democrații și-au multiplicat în ultimele luni discursurile suveraniste care reamintesc de cele ale premierului ungar Viktor Orban.

România nu va accepta să fie tratată ca o țară de mâna a doua„, a spus duminică Dragnea, în fața câtorva sute de social-democrați reuniți la București.

Iubim (liderii UE), îi respectăm, dar vrem să avem dreptul la propriile noastre opinii„, a adăugat el.

Reproșul lui Dragnea la adresa Bruxellesului a vizat în special  menținerea Mecanismului de cooperare și verificare asupra Justiției, instaurat la intrarea țării în blocul european în 2007, în sensul că alte țări membre sunt „mult mai corupte”, și nu sunt criticate precum România, informează hotnews.ro

Inițiind o reformă controversată a justiției, care a stârnit un val de proteste fără precedent în România, liderul PSD a cerut să se meargă înainte cu proiectul ordonanței privind grațierea și amnistia, „pentru a repara nedreptățile și abuzurile” comise, potrivit acestuia, de magistrați, notează AFP.

Deja condamnat la închisoare cu suspendare în 2016 și vizat de alte două dosare de corupție, liderul PSD ar putea fi și vizat de adoptarea textului privind amnistia și grațierea, după cum spun criticii acestuia, continuă agenția internațională de presă.

Premierul Viorica Dancilă, o apropiată a lui Dragnea, a cerut social-democraților să „nu mai accepte atacuri” provenite de la Bruxelles și care se explică, potrivit acesteia, „doar prin faptul că România este o țară est-europeană„.

Sunt un pro-european convins dar cer ca această țară să fie respectată„, a spus ea, în aplauzele PSD-iștilor, mai arată AFP.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *