Skip to content
Societate

Aglomeraţie în vămi: peste 100.000 persoane au trecut frontierele României în ultimele 24 de ore

News.ro

Peste 100.000 persoane au trecut frontierele țării în ultimele 24 de ore, anunță Poliția de Frontieră. Au intrat în România mai mult de 50.000 de persoane și au ieșit aproape 50.000. În ultimele 24 de ore, prin punctele de frontieră din țară au făcut formalitățile de control aproximativ 100.600 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 38.100 mijloace de transport (dintre care 13.600 automarfare).

Pe sensul de intrare au fost aproximativ 50.700 persoane cu 19.200 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 49.900 persoane cu 18.900 mijloace de transport.

Frontiera cu Ungaria, prin cele 11 puncte de trecere, a fost tranzitată de aproximativ 56.000 de persoane şi 23.600 de mijloace de transport (6.800 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 28.700 de persoane cu 12.900 mijloace de transport.

În zonele de competenţă – punctele de trecere şi „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat 44 fapte ilegale (32 infracţiuni şi 12 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini. Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 531.300 lei.

Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 5.600 lei, potrivit Mediafax. Nu s-a permis intrarea în ţară a 38 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 13 cetăţeni români din diferite motive legale.

Puncte de trecere a frontierei deschise traficului internaţional

Poliţia de Frontieră recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de trecere a frontierei deschise traficului internaţional, care sunt operaţionale şi funcţionează în regim permanent, astfel încât să se evite apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea.

Într-un comunicat transmis sâmbătă, IGPF menţionează că la graniţa cu Ungaria sunt operaţionale 11 puncte de trecere a frontierei – 10 în regim internaţional pentru persoane, autoturisme şi camioane, conform categoriilor specifice fiecărui punct, şi unul pentru lucrătorii transfrontalieri.

Acestea sunt:

* PTF Petea – judeţul Satu Mare
* PTF Urziceni – judeţul Satu Mare
* PTF Valea lui Mihai – judeţul Bihor
* PTF Borş – judeţul Bihor
* PTF Vărşand – judeţul Arad
* PTF Turnu – judeţul Arad
* PTF Nădlac I – judeţul Arad
* PTF Nădlac II – judeţul Arad
* PTF Salonta – judeţul Bihor
* PTF Cenad – judeţul Timiş
* PTF Săcuieni – judeţul Bihor (pentru lucrătorii transfrontalieri)

De asemenea, la graniţa cu Bulgaria sunt operaţionale 9 puncte de trecere a frontierei:

* PTF Giurgiu – judeţul Giurgiu
* PTF Vama Veche – judeţul Constanţa
* PTF Ostrov – judeţul Constanţa
* PTF Negru Vodă – judeţul Constanţa
* PTF Calafat – judeţul Dolj
* PTF Turnu Măgurele – judeţul Teleorman
* PTF Zimnicea – judeţul Teleorman
* PTF Călăraşi – judeţul Călăraşi
* PTF Bechet – judeţul Dolj (doar pentru transportul de marfă)

În această perioadă, la frontiera cu Bulgaria, autorităţile statului vecin, pe lângă controlul specific de frontieră, mai verifică şi dacă şoferii au achitat amenzile rutiere aplicate pe teritoriul R. Bulgaria, fapt ce duce la creşterea timpilor de aşteptare independent de activităţile poliţiştilor de frontieră români, mai arată IGPF.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *