România va permite în continuare tranzitul cerealelor din Ucraina, dar va sigila şi monitoriza suplimentar mijloacele de transport. Acestea sunt concluziile discuției purtate miercuri de ministrul Agriculturii, Petre Daea, cu omologul său ucrainean, Mikola Solski. Contactată de PS News, Alina Crețu, director executiv APPR, a salutat decizia și a adăugat că este „exact ceea ce noi am propus ieri (marți – n.r.) în scrisoarea deschisă, ba chiar sunt folosite cuvintele noastre”.
„Trebuie să o vedem transpusă într-o hotărâre foarte clară, într-un act normativ, dar este cumva exact ceea ce noi am propus ieri în scrisoarea deschisă. Adică sunt chiar folosite cuvintele noastre, în adresa noastră noi am folosit exact aceeași exprimare și ne bucurăm tare mult că și autoritățile au ajuns la aceeași concluzie: restricționarea importurilor și o monitorizare foarte strictă a tranzitului. Pentru că tranzitul nu trebuie interzis, asta este foarte clar, știm acest lucru, e normal ca acele cereale să treacă prin România și să ajungă în statele care au nevoie de ele.
Ceea ce vrem, ce așteptăm în continuare, așteptăm și o soluționare de separare a fluxurilor în portul Constanța pentru că acolo sunt niște blocaje și sperăm să se găsească o soluție la nivel național și în sensul acesta”, a declarat directorul executiv al APPR, Alina Crețu.

Discuții Petre Daea-Mikola Solski
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, i-a transmis omologului său ucrainean că statul român va implementa măsuri de securizare suplimentară (sigilare şi monitorizare) pentru mijloacele de transport care tranzitează teritoriul României către state terţe.
”Ministrul Agriculturii Petre Daea a avut astăzi, 19 aprilie 2023, o discuţie în format online cu omologul ucrainean Mikola Solski, având ca subiect măsurile pe care România le va lua pentru protejarea fermierilor români ca urmare a comerţului cu cereale şi seminţe oleaginoase din Ucraina. La discuţii a participat şi preşedintele ANSVSA, Alexandru Nicolae Bociu. În cadrul convorbirii, ministrul Petre Daea i-a transmis omologului său ucrainean că statul român va implementa măsuri de securizare suplimentară (sigilare şi monitorizare) pentru mijloacele de transport care tranzitează teritoriul României către state terţe, pentru protejarea fermierilor români care se confruntă cu dificultăţi din cauza fluxului de cereale ucrainene. Ministrul Daea a reiterat că România, ca stat membru, susţine demersurile Comisiei Europene de sprijinire a Ucrainei în faţa agresiunii ruse şi va asigura în continuare tranzitul cerealelor din această ţară către state terţe şi rutele comerciale tradiţionale”, anunţă Ministerul Agriculturii.
Totodată, ministrul Daea a transmis părţii ucrainene solicitarea de a identifica rapid soluţii pentru restricţionarea exporturilor de cereale şi seminţe oleaginoase (floarea-soarelui, rapiţă) către România, având în vedere dificultăţile întâmpinate de fermierii români.
De asemenea, ministrul ucrainean a fost înştiinţat că de astăzi România instituie controale direct în vamă, coordonate de către ANSVSA, pentru toate produsele agroalimentare venite din Ucraina, cu prelevare de probe pentru determinarea calitativă în conformitate cu legislaţia europeană, si nu la destinaţie cum se întâmpla până acum.
Decizia a fost luată având în vedere că într-o altă ţară europeană au fost descoperite niveluri de pesticide peste limita admisă în UE.
Pe parcursul discuţiilor, ministrul Mikola Solski a fost informat cu privire la demersul făcut de miniştrii agriculturii din cele cinci State Membre (RO PL HU BG şi SK) către Comisia Europeană pentru modificarea Regulamentului 870/2022, astfel încât să fie asigurat culoarul de tranzit către ţări terţe, fără a afecta fermierii din statele de graniţă.
De asemenea, partea română a transmis omologului ucrainean că se aşteaptă răspuns la scrisoarea adresată instituţiilor europene de către cei 4 prim-miniştri din UE şi de către preşedintele Bulgariei cu privire la soluţiile identificate pentru problemele fermierilor şi ale pieţei.
Cei doi oficiali au convenit să aibă o întâlnire tete-a-tete, vineri, 21 aprilie 2023, la Bucureşti, pentru a transpune rapid în practică cele mai bune soluţii pentru ambele părţi.
