Situație de-a dreptul ironică între PNL și ALDE, în care, în ciuda raportului de forțe diferit, oamenii lui Tăriceanu continuă să atragă în partidul lor membri liberali cu vechime.
Cele mai noi dezertări din PNL se înregistrează în Dolj, unde organizațiile locale, în special cea din municipiul Craiova, pierd membri pe bandă rulantă.
„ALDE Dolj continuă procesul de consolidare a structurilor sale organizatorice şi rămâne un partid deschis tuturor doljenilor. În această săptămână s-au alăturat echipei noastre domnul Adinel Ilinca, fost vicepreşedinte al PNL Dolj, precum şi alţi membri ai organizaţiilor PNL din municipiul Craiova. De asemenea, salutăm decizia domnului Eugen Giurcă, primar (ex PNL) al comunei Sălcuţa, de a adera la programul nostru politic şi de a fi partener ALDE de acum înainte”, a declarat Ion Cupă, președintele ALDE Dolj, citat de DCNews.ro.
Foștii liberali se plâng de faptul că organizația din Dolj a PNL a ajuns să fie controlată de către oameni cheie din vechiul PDL, lucru care a dus la marginalizarea lor, după cum s-a plâns Adinel Ilinca.
„Activitatea mea în cadrul partidului nu a fost apreciată, ba chiar a fost obstrucţionată. Listele pentru alegerile parlamentare, incredibil, s-au discutat la Ramada şi nu în cadrul Biroului Politic Judeţean al PNL Dolj. Ocupam funcţia de vicepreşedinte pe Departamentul mediu de afaceri, fonduri europene, de care trebuia să mă ocup, dar şi aici am fost obstrucţionat.
Când domnul senator PNL Florin Câţu a venit în Craiova, unde a organizat o întâlnire cu oameni de afaceri, a fost desemnată o altă persoană din cadrul partidului, iar eu nici măcar nu am fost invitat. Toate acestea sunt lucruri care dor şi atunci am decis să activez în cadrul ALDE”, a motivat fostul viceporeședinte PNL Dolj gestul de a părăsi formațiunea în care a activat.
