Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE) intervine în scandalul declanșat de către dezvăluirile fostului deputat PRU Sebastian Ghiță, cele mai recente referindu-se la prim-adjunctul de la SRI, Florian Coldea.
Redacția PSnews.ro a obținut joi o reacție din partea prim-vicepreședintelui ALDE Steluța Cătăniciu, secretar al Comisiei juridice din Camera Deputaților. Parlamentarul a susținut că „una se leagă de cealaltă” și că „este evident că este o luptă între cei care au controlat până la această oră România și este evident faptul că Sebastian Ghiță este unul dintre ei”.
Întrebată cum i se pare faptul că, până acum, nu a apărut în spațiul public nicio reacție tranșantă de la vârful instanțelor sau al parchetelor (inclusiv DNA, având în vedere că și Codruța Kovesi apare în cele lansate pe piață decătre Ghiță), Cătăniciu a răspuns: „Mie mi se conturează tot mai mult ideea că România nu mai este de mult un stat de drept și s-a îndepărtat tot mai mult de ceea ce presupune statul de drept și s-a transformat într-un stat mafiot – știe Băsescu ce spune!”
„De altfel, vedem cu toții acest lucru. Desigur: cei care nu dorim să fim orbi. Eu mă întreb retoric ce ar fi făcut DNA dacă împotriva unui om politic ar fi apărut asemenea declarații precum cele pe care le face Sebastian Ghiță în fiecare seară. Chiar încerc să-mi imaginez cum ar fi ieșit Klaus Iohannis să apere statul de drept într-o astfel de situație”, a continuat liderul ALDE.
Tot în legătură cu Klaus Iohannis, am vrut să aflăm părerea Steluței Cătăniciu despre lipsa unei reacții tranșante a președintelui în tot acest scandal.
„Eu nu mai cred nimic despre domnul Klaus Iohannis; doar pot să-mi imaginez ceea ce spune Sebastian Ghiță: că este, practic, prizonierul acestui sistem despre care Ghiță vorbește și pe care îl cunoaște atât de bine”, a replicat Cătăniciu.
În încheiere, am vrut să aflăm opinia deputatului jurist cu privire la implicațiile scandalului provocat de către fostul parlamentar PRU și dacă printre acestea ar trebui să se numere demisii la vârf.
„În primul rând, ceea ce se întâmplă de câteva zile trebuia aibă un singur rezultat: domnul președinte trebuia să suspende niște persoane care, în mod cert, urma să fie cercetate de către Parchetul General. Mă refer la persoanele la care face Ghiță referire – în mod evident. Este inadmisibil ca România (țară membră NATO și membră a Uniunii Europene) să devină un stat mafiot, așa cum îl descrie, de altfel, cel care a condus România 10 ani de zile și care, în mod cert, nu este străin de ceea ce a devenit România”, a punctat liderul ALDE.
De asemenea, Steluța Cătăniciu a vorbit despre situația delicată în care se află acum Parlamentul, care nu a avut o luare de poziție unitară în cazul Ghiță.
„Eu mă aștept ca, în sesiunea ordinară pe care Parlamentul o va începe la 1 februarie, să-și intre în atribuții. Eu cred că oarecum Parlamentul a fost prins «pe picior greșit» – cu ghilimelele de rigoare, având în vedere că este vacanță parlamentară prevăzută de Constituție, iar sesiunea ordinară începe la 1 februarie. Ăsta este motivul pentru care cred eu că Parlamentul nu a reacționat, așa cum ar fi avut obligația să o facă într-o astfel de situație foarte gravă pentru țară”, a conchis Cătăniciu.
