Skip to content
Politică

Alegeri 2016. Primărie de municipiu, sub cod roşu de gargară. Băsistă deghizată în tehnocrat / EXCLUSIV FOTO (VIDEO)

Îl mai ştiţi dumneavoastră pe unul, Traian Băsescu? A fost preşedintele cu care Dumnezeu a pedepsit România timp de zece ani, între 2004 şi 2014. Acum, în loc să-şi vadă liniştit de pensie, el o arde lider de partid şi potenţial candidat la Primăria Capitalei.

Formaţiunea pe care Băsescu o conduce se numeşte Mişcarea Populară. Iniţial, entitatea avea „Partidul” în nume, dar fostul nostru om de la Anvers şi-a dat seama, probabil, că acronimul (PMP) arăta ca prescurtarea unei înjurături, aşa că a eliminat primul cuvânt.

 

Dacă n-ar fi tragic, ar fi comic

Ei bine, această formaţiune a preşedintelui de sinistră amintire a dat ţării nişte candidaţi pentru alegerile locale. Să luăm ca exemplu judeţul Mehedinţi, a cărui situaţie economică face ca rândurile de mai jos să devină un haz de necaz.

În Mehedinţi, a scos capul pentru cursa electorală spre Primăria Drobeta Turnu-Severin o doamnă care pare un Băsescu în miniatură. Aşa cum ex-ul nostru, al tuturor, se bate cu cărămida în piept cum a trecut el ţara prin criză ca pe un vapor prin furtună şi a ferit-o de soarta Greciei, la fel Gabriela Dobrotă se intitulează „manager de criză” şi „tehnocrat”, conform adevarul.ro. Dacă vă este dor de managementul băsist de criză, aduceţi-vă aminte de anii 2009-2012, când absurditatea măsurilor de austeritate a fost recunoscută până şi de către FMI.

 

facebook.com Gabriela Dobrota
Gabriela Dobrotă (sursa foto: contul personal de Facebook)

În caz că aţi uitat, oamenii lui Traian Băsescu sunt specialişti în a se pretinde altceva decât sunt. Amintiţi-vă, de exemplu, de gaşca „intelectualilor” (Sever Voinescu, Traian Ungureanu etc.). Aceşti „intelectuali” atât de mult atât au defilat ca independenţi, până au dat în gropile PDL-ului.

Mai mult: aduceţi-vă aminte de alegerile din 2012 şi 2014. Atunci, disperaţi că lumea făcea urât la vederea culorii portocalii, PDL-iştii s-au vopsit de zor: întâi în verde, apoi în mov (când au vrut să se facă pierduţi în Alianţa România Dreaptă).

Dar staţi liniştiţi: Gabriela Dobrotă nu este cu PDL-ul cel rău (părăsit la perdeluţă de către Băsescu), ci cu MP-ul cel proaspăt. Atât doar că…

 

Te lepezi de PSD? Ia exemplu de la Geoană!

Oare ştie Traian Băsescu ce creaturi politice creşte el în bătătură? Am scris mai sus despre mimarea independenţei politice. Nu degeaba: în 2009, Dobrotă se învârtea pe lângă prezidenţiabilul Mircea Geoană, dar nu ca activistă PSD, ci în calitate de director general al unei fabrici de anvelope, relata atunci hotnews.ro. Gravitaţia durează până în ziua de azi, dovadă stând calitatea de membru al Gabrielei Dobrotă în Institutul Aspen, ONG-ul lui Geoană.

 

Mare femeie de afaceri, dar s-a dedulcit la resursele statului

Ca să nu încărcăm prea mult articolul de faţă, vă lăsăm să citiţi AICI inventarul firmelor prin care a trecut Gabriela Dobrotă, absolventă a Facultăţii de Prelucrări Metalurgice din Galaţi la începutul anilor ’80. Dincolo de urale şi aplauze, trebuie să amintim un scandal din vara anului trecut, când firma African Consolidated Resources (unde Dobrotă era administrator) a fost acuzată de nereguli în obţinerea licenţelor de exploatare a calcarului la mina Băiţa. Relatări despre războiul dintre stat (Ministerul Economiei + prefectul de Bihor) şi compania sus-amintită puteţi citi atât pe adevarul.ro, cât şi pe romanialibera.ro.

 

Dumneavoastră „şti ţi” să „vorbi ţi” româneşte?

Trecem acum la prezenţa pe Facebook a candidatei, o zonă cu zăcăminte nesecate de hilaritate.

„O zi mare. Sfinții Treierarhi”. Aşa începe o postare de Facebook cu ocazia sărbătorii Sfinţilor Trei Ierarhi.

Dobrota 1

Nu am cârcoti, dacă Gabriela Dobrotă nu ar face o ciorbă spirituală, postând pe aceeaşi pagină şi mesaje ortodoxe, şi dacisme, şi new age-isme de inspiraţie asiatică, de felul celor pe care le citesc corporatistele în metrou. Asta ca să nu mai punem la socoteală imaginile cu „cugetări” precum cele postate de către diverşi guru ai platitudinilor de Facebook.

Dobrota 2

 

Dobrota 3

 

Dobrota 4

 

„Haide ți acasă copii” este mesajul ataşat unei fotografii distribuite pe acelaşi cont de Facebook al Gabrielei Dobrotă. Trebuie să apreciem originalitatea: analfabetul de rând pune cratimă. Doamna Dobrotă a lăsat „un gol istoric” (am citat dintr-un poet român – poate îl va citi când va putea).

Dobrota 5

 

 

Tupeu maxim

Pe 25 ianuarie, Dobrotă a postat pe Facebook o ştire de televiziune în care vorbeşte despre costul exagerat al kilometrului de asfalt. Serios? Poate o dă amabilitatea afară din casă şi ne spune cât a taxat Bechtel statul român pe vremea lui Emil Boc pentru autostrada Transilvania.

https://www.youtube.com/watch?v=JfX0ht67-yE

 

Ipocrizia dă în clocot

Cu tupeul mai e cum mai e, dar ce ne facem cu ipocrizia? Ce ne facem când un politician mârâie că parlamentarii sunt aşa şi pe dincolo (în speţă, „dalmaţieni”), dar partidul din care face parte a fost condus chiar de către un parlamentar? Dacă acest articol va ajunge sub ochii deputatului MP Eugen Tomac (fost preşedinte, actual preşedinte executiv al formaţiunii), suntem sincer curioşi să aflăm ce părere are despre faptul că o subordonată a lui pe linie de partid îl bagă în aceeaşi oală a „pătaţilor”.

„As prefera un parlament de 101 dalmațieni fără pete, decât 600 de pătați”, scrie, cu subiect şi predicat, Gabriela Dobrotă AICI.

Dobrota 6

 

O idee asemănătoare fusese exprimată într-o postare de pe 8 noiembrie, când Dobrotă îl punea în antiteză pe ilustrul medic neurochirurg Leon Dănăilă cu politicienii, pe aceştia calificându-i drept „paraziţi sociali”, „impotenţi şi pupincurişti” etc. Din nou, aşteptăm cu interes reacţiile colegilor de partid la această postare cu tentă generalizatoare.

Dobrota 7

 

Ce învăţăminte tragem

Mişcarea Populară încearcă să se poziţioneze drept un partid reformat, plin de tineri, cu un Băsescu naţionalist (tinzând chiar spre Vadim), care nu mai poate de grija românilor. Gabriela Dobrotă nu deviază prea mult de la original, chiar dacă la o scară mult mai mică.

Or fi tehnocraţii la modă, dar cei care se legitimează prin Băsescu ar trebui să înceapă cu lecţia numărul 1: limba şi literatura română. Iar dacă reuşesc s-o dovedească până la alegeri, ar fi bine să-şi verifice şi capitolul „Moralitate” (subcapitolul „Cioara vopsită”), atunci când se revendică – fie şi indirect – de la portocaliii care au tăiat salariile bugetarilor pe timpul lui Boc şi au fost cât pe-aci să taie şi pensiile.

6 comentarii la “Alegeri 2016. Primărie de municipiu, sub cod roşu de gargară. Băsistă deghizată în tehnocrat / EXCLUSIV FOTO (VIDEO)

  1. Sunteti pe deplin dezinformati! Nici macar nu faceti un efort de a va documenta!
    Doamna Dobrota are destule calitati probabil ca si defecte. Dar ea a fost in plasa Varanului, a activat in PC si la vedere !

  2. Trebuie sa ai o nesimtire oceanica sa arati cum arata aceasta individa sa ai tupeul sa-ti pui pozele pe internet.
    Iipropun sa-si faca un baner cu poza aia labartata si cu alea titele revarsate, ca poza de campanie. Va avea succesuri garantate. Cine se aseamana se aduna.

  3. Un om rau inseamna un om care ori nu a avut parte de fericire, ori a avut si nu a stiut sa o pretuiasca.
    Valentin Busuioc, daca tu esti mereu pe locul 2 se aduna ura in sufletul tau, atat de multa caci te schimba.
    Daca tu niciodata nu ai stiut sa iti pretuiesti…sora,mama, durerea ca acum nu le mai ai langa tine te schimba, si asta doare…

  4. Sa iti lipseasca empatia Valentin Busuioc. Oricum, bunul si raul sunt termeni relativi, dar sa judecam constiinta. Daca ai empatie, stii ce ai facut „rau” si ce ai facut „bun”.La capitolul evolutie nu are rost sa discutam, vom ajunge la un nonsens. Cat despre imagine, da, reflecta un adevar. Totusi, acest echilibru (intre om si natura), nu a fost incalcat la inceputul creatiei si cu toate astea fiina umana a fost o valoare superioara. Imaginele 1-sus si 2-jos (unde se reflecta partea negativa), nu au demonstrat decat ca fiinta umana a ajuns a fi o valoare oarecare. Si un cod ADN nu se poate creea dintr-o supa chimica primara.Tot ce exista s-a format din aceleasi elemente, hidrogen si heliu, ma rog, nu direct, deci, nu suntem cu nimic „mai” superiori decat un vierme, sau o frunza.Nu exista om rau, ci om displacut, tulburat…O persoana agresiva, violenta, atat fizic cat si verbal este etichetata ca fiind o persoana rea, dar nestiind problemele si povestea acelei persoane…

  5. Stalin n-a fost votat.E bine-cunoscut sistemul de ‘”votare” pe care il avea marele urs.Nevertheless,Mein Fuhrer si Benito Retardini au fost alesi oarecum democratic.Asta demonstreaza ca oamenilor, in timpuri de restriste le trebuie o mana forte dle Florile de Busuioc !!!

  6. Personajului astuia nu-i fac reclama decat cei care i-a angajat la avelope pe pile cand era mare directoreasa acolo

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *