Într-un interviu pentru PS News, jurnalistul Lucian Mîndruță afirmă că Maia Sandu are șanse să câștige președinția Republicii Moldova, „dacă moldovenii tineri își doresc un președinte ca ei”, iar asta va reprezenta „victoria unei majorități care nu se mai mulțumește cu puțin, care nu mai acceptă să fie furată și mințită, care așteaptă de la liderii ei respect, nu milă și nu pomeni”.
Jurnalistul este de părere că prezența tinerilor la scrutinul de peste Prut nu va fi mare, însă am putea avea, totuși, surprize. „Noi, latinii, avem obiceiul asta că din când în când să izbucnim pe scena istoriei, venind de nicăieri și surprinzând pe toată lumea”, spune Mîndruță.
PS News: Duminică, moldovenii de peste Prut își vor alege viitorul. Ce șanse are să obțînă Maia Sandu președinția R. Moldova? Dar Igor Dodon?
Lucian Mîndruță: Maia Sandu are șanse dacă moldovenii tineri își doresc un președinte ca ei. Dodon are șanse dacă părinții lor își doresc un președinte ca foștii lor șefi. E o chestiune de așteptări și de întrebări. Cred că mâine unii se vor întreba ce vor ei de la viață și vor alege cu optimism un viitor european. Alții se vor întreba ce poate face statul pentru ei pe mai departe și vor alege stagnare și promisiuni foarte rar îndeplinite. Până la urmă, e o chestiune de gust, nici nu știu ce să-i sfătuiesc…)
PS News: Ce se va schimba pentru R. Moldova dacă Maia Sandu va câștiga președinția țării? Dar în relația R.Moldova -România?
Lucian Mîndruță: Daca Maia Sandu câștigă nu va fi doar victoria ei. Va fi victoria unei majorități care nu se mai mulțumește cu puțin, care nu mai acceptă să fie furată și mințită, care așteaptă de la liderii ei respect, nu milă și nu pomeni. Daca Maia Sandu câștigă, culmea, statalitatea Moldovei va fi mai puternică, pentru că asta va arăta că țara are mai mulți oameni puternici, cărora nu le mai e teamă de viitor, mai mulți decât cei slabi și ușor de speriat și ieftin de cumpărat. Relația cu România cred că nu e atât de importantă pe cât va fi relația țării cu Europa, care va deveni alta – mai bună, mai sigură, mai aducătoare de investiții și speranță.
PS News: Ce ar însemna pentru R. Moldova încă 4 ani cu Igor Dodon președine?
Lucian Mîndruță: Da’ întrebați-l pe Dodon, să vedeți că nici el nu știe! Cum aș putea să știu eu?
PS News: Cum credeți că va fi prezența la vot? Vă așteptați la o prezență mare la vot a tinerilor?
Lucian Mîndruță: Ca prieten realist al Moldovei nu mă aștept. Ca roman însă, contez pe ea…)) Pentru că noi, latinii, avem obiceiul asta că din când în când să izbucnim pe scena istoriei, venind de nicăieri și surprinzând pe toată lumea.
PS News: Un mesaj pentru cetățenii R. Moldova pentru duminică.
Lucian Mîndruță: Aș vrea să fac o tură ciclistă de la Iași la Chișinău fără să plec din Uniunea Europeană. Îmi rezolvați și mie dorința asta odată?
Duminică, în Republica Moldova are loc al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Candidatul Partidului Acţiune şi Solidaritate, Maia Sandu, îl va avea contracandidat pe actualul preşedinte, Igor Dodon, care s-a înscris în cursa electorală ca independent, având susţinerea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova. Amintim că, în primul tur, desfăşurat pe 1 noiembrie, Maia Sandu a obţinut 36,16% din voturi, iar Igor Dodon 32,61%.
