Skip to content
Politică

Alegeri locale în două tururi. PNL continuă războiul cu Cioloş: Fără să respecţi o majoritate…

Alegeri locale în două tururi. Partidul Naţional Liberal (PNL) continuă războiul cu prim-ministrul Dacian Cioloş.

Liderul grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaților, Eugen Nicolăescu, afirmă că, la dezbaterea care va avea loc luni în forul parlamentar inferior, premierul Dacian Cioloș trebuie să explice cum se realizează democrația reală fără respectarea majorității la alegerea unui primar, relatează Agerpres.

„Aștept ca dl. Cioloș să vină să ne explice cum se face o democrație reală fără să respecți o majoritate atunci când alegi un primar”, a spus Nicolăescu, duminică, într-o conferință de presă, întrebat ce așteptări are de la premierul Dacian Cioloș la dezbaterea inițiată de liberali în Camera Deputaților cu privire la alegerea primarilor.

Premierul Dacian Cioloș va participa, luni, la Camera Deputaților, la Ora prim-ministrului, a informat sâmbătă, pentru agenţia citată, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu.

Grupul deputaților PNL a solicitat, la începutul săptămânii, ca luni să se organizeze o dezbatere politică cu tema „Legislația electorală românească trebuie să asigure o mai bună reprezentativitate a cetățenilor”, cu prezența prim-ministrului, în temeiul articolului 206 din Regulamentul Camerei Deputaților, care face referire la Ora premierului.

Potrivit solicitării semnate de liderul deputaților liberali, Eugen Nicolăescu, dezbaterea vizează subiecte precum alegerea primarilor în două tururi de scrutin, dar și pregătirea alegerilor parlamentare și garantarea accesului cetățenilor din diaspora la votul prin corespondență.

 

1 comentariu la “Alegeri locale în două tururi. PNL continuă războiul cu Cioloş: Fără să respecţi o majoritate…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *