Skip to content
Alegeri locale 2020 Politică

Alegerile locale în Brăila, o ”afacere” exclusivă a celor două mari partide, PSD și PNL: USRPLUS, PMP și Pro România sunt practic inexistente în județ

Inquam Photos / Octav Ganea

Brăila are un tablou complet cu candidații la alegerile locale de anul acesta. Partidele și-au anunțat oferta electorală pentru fotoliul de primar al Municipiului Brăila, respectiv, cel al preşedintelui Consiliului Judeţean și fiecare speră să culeagă roadele pe 27 septembrie.

În urmă cu 4 ani de zile Partidul Social Democrat (PSD) obținea cele mai multe voturi la Consiliul Județean (CJ) Brăila. Totodată, candidatul PSD, Marian Dragomir, obținea o victorie categorică cu 44 de procente. Anul acesta lucrurile se anunță ceva mai echilibrate.

PSD atacă Primăria Brăila cu actualul edil     

Candidatul PSD la Primăria Brăila este actualul edil, Marian Dragomir cel care s-a impus detașat în scrutinul din urmă cu 4 ani de zile. De altfel, oscial-democraţii au anunţat încă de la finele anului trecut că la alegerile locale din 2020, vor merge pe mâna lui Marian Dragomir pentru încă un mandat la Primăria Municipiului Brăila şi pe cea a lui Francisk Chiriac la şefia Consiliului Judeţean. Desigur, asta după o serie de tensiuni şi negocieri în interiorul partidului, pentru că nu trebuie uitat episodul în care Chiriac şi-a anunţat de unul singur intenţia de a candida, precizând că dacă nu va fi susţinut de organizaţie, ia în calcul şi alte opţiuni. Scenariu la care însă nu s-a ajuns, în cele din urmă.

Marian Dragomir (sursa: adevarul.ro)

Un consilier independent, candidat PNL la fotoliul de edil

Liberalii se gândesc și ei serios la cele două funcții-cheie, cea de edil al municipiului Brăila și de președinte al CJ Brăila. După o perioadă destul de îndelungată de negocieri, începută cu câteva luni înainte de izbucnirea pandemiei de coronavirus şi o pauză cauzată tocmai de măsurile luate pentru combaterea răspândirii virusului, PNL Brăila a revenit abia pe 29 iulie când a anunţat oficial decizia Consiliul Director Judeţean al filialei judeţene. Astfel, preşedintele partidului local Brăila Nouă, Lucian Căprariu, consilier municipal independent va fi candidatul PNL la Primăria Municipiului Brăila. Totodată, Cătălin Boboc, actualul prefect al judeţului va fi candidatul liberalilor la preşedinţia Consiliului Judeţean. De altfel, liberalii au încheiat o alianţă cu partidul local al lui Căprariu.

Lucian Căprariu (sursa: jurnalbr.ro)

PMP, USR-PLUS și Pro România cu șanse mici

Încă de la începutul lunii iulie şi Partidul Mişcarea Populară Brăila a stabilit cu cine va intra în cursa electorală, atât la Primăria Municipiului, cât şi la CJ. Astfel, consilierul judeţean Ionel Adetu este cel care îşi doreşte fotoliul de primar, respectiv, consilierul judeţean Viorel Botea, preşedintele PMP Brăila şi actualmente inspector şcolar general, își dorește şefia judeţului. Cei doi nu sunt creditați însă cu mari șanse, ținând cont de concurența social-democraților și a liberalilor.

USR-PLUS a anunțat candidații pe 4 august. Astfel, la Primăria Municipiului Brăila, pluseriștii merg pe mâna medicul veterinar Mihai Isvoranu şi la preşedinţia Consiliului Judeţean, pe preşedintele USR Brăila, Cătălin Stancu. Chiar şi aşa, USR-PLUS a mai încercat o variantă privitoare la unificarea dreptei la Brăila împotriva PSD, propunându-le celorlalte partide din acest sector politic să li se alăture şi să îi sprijine. Propunerea lor a rămas însă fără răspuns.

Mihai Isvoranu (sursa:obiectivbr.ro)

În fine, Pro România merge pe mâna lui Petrea Dorin la Primărie și pe mâna lui Cosmin Răzmeriţă la şefia CJ Brăila. Acesta este și șeful Pro România Brăila, iar campania lui de până în prezent se duce în jurul atacurilor la adresa liberalilor.

În Brăila pare că vom asista în final la o clasică confruntare PNL-PSD. Social-democrații pleacă cu prima șansă, controlând deja Primăria și CJ. Rămâne de văzut dacă liberalii vor reuși să producă aici marea surpriză și să le refuze victoria social-democraților pe 27 septembrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *