Sociologul Dan Dungaciu, directorul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române, a vorbit pentru PS News despre un posibil clasament al primului tur al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova. Acesta amintește că toate sondajele realizate până acum arată că în turul 2 vor intra Maia Sandu și Igor Dodon.
Dan Dungaciu este de părere că dezvăluirile publicației Rise Moldova potrivit cărora cariera politică a președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, a fost coordonată de așa-numita „subdiviziune moldovenească” de la Kremlin, nu îi vor afecta prea mult electoratul lui Dodon.
„Va fi și nu va fi sancționat Igor Dodon. Nu, în sensul că electoratul lui Igor Dodon nu are o mare problemă cu asta sau, dacă vreți, Dodon este votat de 20% din populația Republicii Moldova, de o populație pur minoritară. Din acest punct de vedere cei 20% vor vota candidatul propus, indiferent cine ar fi el.
Votul de 20% îi este asigurat lui Igor Dodon, la care se adaugă moldovenii proestici, proruși. Această categorie nu are o mare durere dacă i se spune că Igor Dodon este omul Rusiei sau lucrează pentru Rusia, pentru că ei asta și vor, ei vor un președintele la Chișinău care să lucreze pentru Rusia. Ăsta este idealul lor politic, deci nu va destructura electoratul lui Igor Dodon.
Pe de altă parte, cei care sunt împotriva lui Igor Dodon știu asta, că Dodon este omul direct sau indirect al Federației Ruse. Ce ar putea să conteze, unde văd eu că acest material este important, e că ar împiedica o viitoare coaliție cu Igor Dodon după alegeri, pe modelul coaliției proeuropenilor și socialiștilor din iunie 2019. Atunci s-a făcut o mare coaliție între Blocul ACUM și partidul socialistului Dodon, unde premier a fost Maia Sandu. Deci partidul ACUM s-a prăbușit, n-a stat foarte mult și relația dintre proeuropeni și Igor Dodon este proastă.
Acest material sper că va avea darul să oprească orice încercare de coabitare sau de reluare a scenariului tip est-vest care a fost implementat în R. Moldova în iunie 2019, deci din punct acesta de vedere doar aici îi văd rolul. Reamintește proeuropenilor cât de toxic este Dodon, le reamintește că el nu este doar un politician corupt și mincinos, neporfesionist sau incompetent, cum spune doamna Maia Sandu, ci este o unealtă geopolitică a Federației Ruse. Asta lipsește din discursul doamnei Maia Sandu, inclusiv din rațiuni electorale”, spune Dungaciu.
De asemenea, sociologul este de părere că Rusia nu își dorește un control total asupra Republicii Moldova, ci doar unul strategic, astfel încât să se asigure că „Republica Moldova nu se duce spre Uniunea Europeană și NATO și că nu se unește cu România”.
„Oricât ar părea de paradoxal, scenariul unui control total al Federației Ruse nu îi convine foarte tare Moscovei. Toată verticala puterii rămâne Rusiei, adică președinte, Guvern, majoritatea parlamentară și primăria Chișinăului – pun și Chișinăul aici, pentru că acesta e miezul economicii în Republica Moldova. Deci un asemenea Guvern, care prin toată verticala puterii este de partea Rusiei, creează Rusiei mari probleme pentru că îi creează responsabilități.
Federația Rusă nu vrea să controleze total Republica Moldova, ea vrea să o controleze strategic, adică să se asigure prin pârghii strategice că Republica Moldova nu se duce spre Uniunea Europeană și NATO și că nu se unește cu România. Asta este miza strategică a Rusiei. Economic, rușii și-au pus deoparte ceea ce este important, adică GAZPROM, sursa de energie. Ei ar dori să fie o coaliție la guvernare, pentru că o coaliție cu guverne proeuropene ar putea permite Uniunii Europene să dea bani Republicii Moldova.
Rușii vor controlul strategic și finanțarea europeană, ăsta este obiectivul lor în Republica Moldova. Ideea că ei vor toată puterea în Republica Moldova este o idee greșită, pentru că asta creează pe 4 ani responsabilități foarte mari pentru Federația Rusă. Dacă lucrurile nu merg bine, dacă Europa nu dă bani, dacă România nu dă bani, dacă lucrurile merg prost în Republica Moldova și economia Republicii Moldova este într-o fază extrem de critică. Cine va fi responsabil? Evident că federația Rusă, iar Rusia nu vrea asta.
Acesta este motivul pentru care coaliția dintre socialiști și europeni din 2019 i-a convenit Rusiei pentru că această coaliție, prin pârghiile pe care Rusia le avea la guvernare bloca orice apropiere reală de Uniunea Europeană și pe de altă parte Uniunea Europeană și România se gândeau să finanțeze un Guvern care era proeuropean cel puțin prin premierul care era atunci la Chișinău, adică premierul Maia Sandu”, afirmă Dungaciu.
Sociologul este de părere că după alegerile prezidențiale trebuie să urmărim două lucruri.
„Primul lucru – dacă vor exista proteste și ieșiri în stradă ale proeuropenilor, ca urmare a falsificării alegerilor de către Igor Dodon și a palatului administrativ.
În al doilea rând, trebuie urmărit în ce măsură e posibilă o reluare a scenariului est-vest din iunie 2019, adică o coabitare a Maiei Sandu și a lui Igor Dodon, indiferent pe ce poziție, indiferent că unul va fi președinte și celălalt doar șef de partid.
E foarte posibil ca unii să își dorească o reluare a proiectului iunie 2019, în care estul și vestul să fie împreună la guvernare”, a conchis directorul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I. C. Brătianu”.
