Skip to content
Politică

ALERTĂ de TBC la o şcoală din Galaţi! Ce măsuri au luat autorităţile

O anchetă epidemiologică are loc la Şcoala nr. 42 din Galaţi, după ce o profesoară a fost diagnosticată cu TBC, 90 dintre elevii care au fost supuşi testării privind intradermoreacţia (IDR) prezentând valori ridicate, astfel că li se fac radiografii pentru a se stabili dacă sunt bolnavi sau nu.

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Galaţi a început o anchetă epidemiologică la Şcoala nr. 42 din municipiul Galaţi după ce o profesoară a fost depistată cu bacilul Koch, ea fiind internată în prezent la Spitalul de Pneumoftiziologie, informează News.ro.

„Este vorba despre o pacientă, profesoară a unei şcoli, care a fost internată şi care a fost depistată cu bacilul Koch. În concluzie, se desfăşoară o anchetă epidemiologică pentru toţi contacţii. Doamna fiind profesoară la toate clasele, toţi copiii sunt investigaţi în acest moment. Cei care prezintă o reacţie pozitivă la IDR (intradermoreacţie – n.r.) vor fi examinaţi şi radiologic”, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al DSP Galaţi, Liliana Iordăchescu.

Asistenta Şcolii nr. 42, Maricica Blehoian, a afirmat, la rândul ei, că, până în prezent, au fost testaţi IDR 185 dintre elevii şcolii, iar 90 dintre ei prezintă valori ridicate, motiv pentru care li se fac şi radiografii pulmonare.

„Am avut-o pe doamna profesoară care este depistată cu TBC şi, de când s-a confirmat, de când a fost diagnosticată, am mobilizat toţi copii de la clasele la care a predat. S-au făcut şi radiografii pulmonare la copiii care au ieşit hiperergici. 90 de copii au fost hiperergici – cu dimensiunea mai mare decât cea normală”, a spus asistenta şcolii, Maricica Blehoian.

Între timp, unii părinţi s-au grăbit să facă radiografii copiilor, iar analizele au arătat că elevii nu prezintă această boală.

„Am făcut radiografie la copil, i-a ieşit IDR 13 mm şi m-am dus special la Spitalul TBC. Am făcut radiografie faţă-profil, mi s-a spus – copilul nu are absolut nimic, dar trebuie sa îi dăm preventiv hidrazida de 100 de miligrame”, a spus mama unui elev.

Ea a adăugat că, înainte de începerea anului şcolar, cadrele didactice trebuie să fie supuse unor analize medicale amănunţite pentru a nu mai apărea astfel de cazuri.

Potrivit conducerii şcolii, profesoara predă limba engleză şi, în urmă cu câteva săptămâni, a venit cu mască la şcoală pentru că tuşea.

„Doamna profesoară predă limba engleză, este cu mare vechime, era în perioada răcelilor, tuşea. S-a dus la un control la medic, după care a intrat in detalii şi în investigaţii şi au concluzionat analizele că are TBC. În primă fază, cei de la Spitalul de Pneumoftiziologie ne-au confirmat că este vorba despre TBC. Ne-au transmis să facă toate cadrele didactice acele radiografii pentru vedea dacă sunt sau nu suspecţi sau dacă au luat acest microb, după care copiilor de la clasele dumneaei li s-a făcut un test IDR, iar cei care nu s-au încadrat au continuat investigaţiile aprofundate, ca să vadă dacă se confirmă sau nu TBC-ul”, a spus directorul adjunct al Şcolii nr. 42, Cornel Neştian.

După ce s-a aflat că profesoara a fost diagnosticată cu TBC, s-au luat măsuri pentru dezinfectarea şcolii, în care învaţă aproximativ 600 de elevi.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *