După ce sâmbătă PSD a denunțat printr-un comunicat de presă că PNL ar fi încălcat legea electorală, săvârșind infracțiunea de corupere a alegătorilor, candidatul liberal la Primăria Sectorului 1, Alexandru Nazare, a lămurit în detaliu ce anume i-a condus pe social-democrați spre această concluzie eronată și a explicat că nicidecum nu este vorba de o încălcare a legii, ci de un start al unei campanii murdare a PSD în Sectorul 1.
De asemenea, Alexandru Nazare a anunțat că intenționează să depună o plângere penală pentru calomnie.
”Campania negativă cu tot ceea ce are ea mai urât a început din păcate și în Sectorul 1. Nu mi-am dorit niciodată acest lucru, însă PSD încearcă să smulgă prin șantaj probe și presupuse fapte de la o banală aniversare a unui coleg de partid, care, în mod evident, nu a fost un eveniment electoral. În primul rând, îi prezint scuzele colegului că aniversarea i-a fost stricată, el oferind deja toate precizările în acest sens instituțiilor abilitate.
Ceea ce este însă cel mai grav este modul mafiot în care a ales să acționeze PSD și candidatul său la primărie. Au ales să știrbească autoritatea unei instituții publice, în speță Poliția Locală a Sectorului 1, pe care o folosesc ca pe un accesoriu de campanie. Poate este relevant în acest sens că domnul Florin Iordan se află pe locul 5 în lista de candidați PSD pentru Consiliul Local al Sectorului 1. Păi domnilor, miroase de la o poștă a conflict de interese, ca să nu mai discutăm de aspectele penale ale întregii povești.
Nu am să reacționez mai mult decât este necesar la o astfel de insultă, ci am să procedez în singurul mod pe care l-am învățat în cei 10 ani de administrație. Am încredere în instituțiile statului român și îl anunț pe această cale pe domnul Tudorache că voi depune o plângere penală împotriva sa și a celorlați complici pentru calomnie.
P.S. Aveți mai jos și declarația unei persoane forțate să depună plângere. Am protejat din motive lesne de înțeles datele personale, însă cred că declarația sa este relevantă și demontează mizeria electorală înscenată de către PSD”, se arată în mesajul postat de Alexandru Nazare pe Facebook..

