Profesorul Alexandru Rafila a explicat care este indicatorul care va determina valul patru al pandemiei de COVID-19 în România. Reprezentantul României la OMS spune că o dublare a cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2, raportată de la o săptămâna la alta, ar putea indica valul patru al pandemiei.
„Dacă vrem să sperăm la o stabilire, sau la o reducere a numărului de cazuri, trebuie să fie sub unitar, adică o persoană să nu îmbolnăvească mai mult de o persoană. Deci, raportul acesta supraunitar -1,7 este astăzi de exemplu şi arată că infecția este în creștere. Dacă o să avem o dublare a numărului de cazuri în fiecare săptămână, atunci sigur că putem să discutăm despre valul 4”, a declarat reprezentantul României la OMS, la Antena 3.
Totodată medicul Alexandru Rafila a precizat că cea de-a treia doză de vaccin ar trebui să fie una compatibilă cu tulpina aflată în circulație la momentul administrării, pentru a fi eficientă. „A treia doză de vaccin ar trebuie să fie compatibilă cu tulpină circulantă în acel moment”, explicând că deocamdată experții ar trebui să mai aștepte administrarea celei de-a treia doză, dar și discuțiile legate de aceasta.
Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță a anunțat, în timpul conferinței de presă de marți, că valul patru al pandemiei ar putea fi mult mai agresiv, având în vedere tulpina Delta, variantă dominantă la acest moment în Europa.
