Skip to content
Politică

Alexandru Rafila, după ce noua tulpină de coronavirus a ajuns și în România: Trebuie să reconsiderăm puțin modul în care se face testarea

Facebook/PSD

Profesorul Alexandru Rafila a declarat sâmbătă, pentru B1 TV, că, odată identificată noua tulpină de coronavirus și în România, ar trebui puțin schimbată procedura de testare, în sensul în care acolo unde se constată un număr nefiresc de mare de infectări, să se facă o investigație și să se vadă dacă e vorba despre tulpina clasică sau despre cea nouă, provenită din Marea Britanie.

„E foarte greu să afirmăm că este vorba despre o transmitere comunitară. Cred că sunt cazuri sporadice acum. Cu siguranță în România circula această tulpină, dar abia acum a fost identificată, pentru că în mai mult de 40 de țări fusese deja identificată.

Transmisibilitatea crescută e evidentă și acest lucru se vede cel mai bine în Marea Britanie, unde sunt deja câteva mii de cazuri.

Cât despre măsurile generale pentru populație, nu sunt diferite în niciun fel.

Ceea ce ar trebui făcut în această perioadă e să reconsiderăm puțin modul în care se face testarea și dacă sunt zone localități sau pur și simplu mici comunități unde apare un număr nefiresc de mare de cazuri, să se facă o investigație și să se vadă dacă e vorba despre tulpina clasică sau cea care provine din Marea Britanie.

Supravegherea este esențială în această perioadă, așa încât să poți să identifici znele în care această tupină e prezentă și se transmite intens”, a declarat Alexandru Rafila, pentru B1 TV.

Acesta a insistat că acolo unde se constată o transmitere mai intensă a coronavirusului, trebuie să se ia probe, nu de la toată lumea, iar acestea să fie „testate pentru noua tupină în centrele unde se face secvențierea”.

 El a precizat că „secvențierea nu e recomandată pe scară largă, nu e o metodă de diagnostic, ci de stabilire a parametrilor epidemiologici sau de cercetare într-un anumit context”.

1 comentariu la “Alexandru Rafila, după ce noua tulpină de coronavirus a ajuns și în România: Trebuie să reconsiderăm puțin modul în care se face testarea

  1. @ Sunteți de părere și că practicanților vaccinologiei ar trebui să li se atragă atenția și că „infestarea deliberată” a populației ar putea constitui și forme de risc la adresa altor componente ale sănătății publice ,a echilibrelor mediului , alte forme de risc asociate intervențiilor insuficient fundamentate în evoluțiile mediului, ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *