Reprezentantul României la OMS, deputatul Alexandru Rafila (PSD) a declarat marți, că proiectul guvernamental pentru fondurile europene din PNRR contine o analiză „excelentă” a problemelor din sistemul românesc de sănătate, dar nu are soluții.
El îl acuză pe ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, că a așteptat 3 luni de zile să facă ceea ce trebuie să facă din prima zi de mandat. „Mi-a plăcut foarte mult analiza situaţiei actuale. Problema apare ulterior. Soluţiile propuse nu au nicio legătură cu analiza. Analiza arată slăbiciunile sistemului de sănătate (…) analiza este excelentă, soluţiile nu există sau este nicio gândire în spatele acestor soluţii”, a spus Alexandru Rafila.
„Ieri, la 90 de de zile de la investirea ministrului Sănătăţii, a fost prima şedinţă care trebuia să fie acum 3 luni cu DSP şi INSP pentru măsuri concrete. Nu cred că avem nevoie de programe de PNRR să ne facem treaba de zi cu zi”, a adăugat Rafila.
În plus, Alexandru Rafila susține că ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, este de vină pentru numărul mare de cazuri Covid-19 din ultima perioadă. „De ce am așteptat 90 de zile? Noi ajugem la 6 la mie și întrebăm ce facem acum? Noi am propus măsuri la 2 la mie. Atunci au fost tot felul de discuții despre cine a luat vaccin și cine nu a luat vaccin. Nu avea nicio legătură cu contextul epidemiologic.
Nu neaparat că sunt propunerile noastre, că sunt chestiuni tehnice. Eram la 2 și am ajuns la 6. Să-și asume responsabilitatea cei care nu au făcut! Auzim că PSD a propus carantinarea orașelor. Nu! Noi am propus măsuri ca să nu ajungem aici. Sunt acolo să facă ceva, nu să ne spună că nu sunt locuri în spitale. Ministerul Sănătății e responsabil cu cel care e în fruntea lui.
Din păcate, Ministerul Sănătății nu s-a ocupat de sănătate. Este responsabilitatea președintelui să pună toți oamenii la masă. Faptul că am ajuns aici nu poate fi imputată PSD. Toate măsurile luate în perioada următoare trebuie asumate. Cu siguranță limitarea unor acțiuni fizice e o măsură implementat în multe țări„, a spus Alexandru Rafila în cadrul conferinței de presă de la sediul PSD.
