Tensiunile dintre primarul Bucureștiului, Gabriela Firea, și președintele Partidului Social Democrat (PSD), Liviu Dragnea, încep să crească din ce în ce mai mult după declarațiile pentru presă ale edilului, făcute după ședința CEx al PSD de sâmbătă în data de 1 septembrie.
Sociologul Alfred Bulai a fost contactat marți de PSnews.ro pentru a oferi o analiză a disputei dintre Firea și Dragnea. Acesta a remarcat că ceea ce a făcut Firea „este o acțiune firească și inteligentă” deoarece „este clar că PSD are o mare problemă de imagine în acest moment în opinia publică inclusiv cea internațională, tocmai printr-un gen de politică absurdă, prin ideea că ei sigur au dreptate și toată lumea este tâmpită”. De asemenea, Alfred Bulai arată că Firea „este un mai bun comunicator decât domnul Dragnea”, celui din urmă rămănându-i în acest război să apeleze la „sforăriile pe care poate să le facă ca lider poltic”. Profesorul universitar mai scoate în evidență că este singura din forul de conducere care are o poziție diferită în timp ce ceilalți nu își exprimă opiniile personale ci vorbesc doar pe linie e partid: „niciunul nu are nici cea mai mică părere personală, măcar așa : „suntem de acord cu partidul, dar eu cred că totuși ar trebui să, adică ceva am și eu părerea mea, gândurile mele”. Mai mult, Dragnea are o constrângere întrucât Firea este edilul Bucureștiului și este greu de crezut că ar acționa dur în cazul ei în asemenea condiții.
„Domnul Dragnea numai de acest conflict nu mai avea nevoie. Este o acțiune firească și inteligentă a doamnei Firea. Inteligentă este în sensul vieții politice. Este clar că PSD are o mare problemă de imagine în acest moment în opinia publică inclusiv cea internațională, tocmai printr-un gen de politică absurdă, prin ideea că ei sigur au dreptate și toată lumea este tâmpită. Când ai o asemenea formulă, politicianul știe în general să se așeze de așa natură încât să sugereze ceea ce ar vrea lumea adică puțină cumpătare, chiar ce ar vrea lumea PSD-istă. Ajungi la un moment dat la o radicalizare extraordinară a populației care nu poate fi decât malefică pentru politica ta. Ceea ce au în cap unii de la PSD că diaspora este formată din oameni care urăsc România, ca și cum niciunul nu o fi PSD-ist, niciunul nu o fi de stânga, este aberant, ca și cum ăia nu au rude prin România. Este o politică tranșantă, dură în legătură cu care probabil i-a sfătuit cineva să o facă care nu poate avea efect asupra propriului electorat decât pe termen scurt. Doamna Firea s-a plasat inteligent. În primul rând, doamna Firea este autonomă față de domnul Dragnea. Gândiți-vă că are foarte mult timp înainte până la alegerile următoare și pe de altă parte ce poate să facă domnul Dragnea? Să o de afară din PSD numai că doamna este primar, iar probabil că PSD-iștii au și ei niște nevoi la București deci nu este chiar așa simplă povestea. Pe de altă parte îi face un bine. Șansa PSD să câștige alegerile locale și generale este foarte mică. Îi face un bine ca în cazul lui Oprescu pentru că dacă doamna Firea dacă devine independentă are șanse mari, mult mai mari decât cu partidul în perspectiva următoarelor alegeri. Din punctul acesta de vedere ea nu are nimic de pierdut ci decât de câștigat. Că îi pune Guvernul piedici, ea nu este genul de politician de tipul tace, nu spune nimic ci iese și rupe-n două în materie de ieșit în spațiul public, ceea ce alți lideri care s-au mai îndepărtat nu au știut să o facă. Domnul Ponta până în ultima clipă era prieten cu domnul Dragnea, cei doi sugerând că totul este în regulă în timp ce doamna Firea nu are treabă cu chestii de genul acesta și alte are reacții. Mai mult că este și un mai bun comunicator decât domnul Dragnea. Războiul din acest punct de vedere domnul Dragnea nu îl poate duce decât prin sforăriile pe care poate să le facă ca lider poltic și nu luați negativ sforăriile ci sunt manevre pe care le poate face strict politice și chiar este bun la chestia aceasta, dar nu îl ajută foarte mult pentru că nu o lasă pe drumuri pe doamna Firea deoarece nu are cum. Pe de altă parte, Bucureștiul este prea important pentru conducerea PSD.
Tocmai de aceea, își poate permite și a știut să se plaseze inteligent și nu s-a raliat nici la Grindeanu nici la Tudose însă și-a arătat colții când a zis „v-ați luat de omul meu? Păi vă rup în două!”. Ce credeți că le înghite așa cum au făcut-o băieții ăia de dinainte? În politică și mai ales la PSD cel care face scandal crează de regulă un spațiu de negociere. Nu prea văd ce poate să facă Dragnea. Firea are șanse mari să câștige al doilea mandat la București exact formula Oprescu. Situația de la ultimele alegeri locale din 2016 nu se va mai repeta adică acel vid al opoziției care crează un culoar bun pentru PSD. Din acest punct de vedere în mare măsură șansa doamnei Firea este tocmai să nu fie un reprezentant tipic al PSD. Ea nici în 2016 nu a fost un reprezentant tipic al PSD pentru că a avut o campanie destul de inteligentă și destul de detașată. În afară de Firea, ceilalți de la conducere sunt cuminți ca lacrima. Niciunul nu are nici cea mai mică părere personală, măcar așa : „suntem de acord cu partidul, dar eu cred că totuși ar trebui să, adică ceva am și eu părerea mea, gândurile mele”. Doamna Firea obține un avantaj uriaș de imagine nu pentru electoratul ant-PSD care nu o vot vota neapărat pe Firea ci ura față de ea este evident că este înalt estompată. De asemenea, va deveni simpatică pentru o mare parte din electoratul PSD și din zona de stânga. Tocmai de aceea cred că este un gest politic inteligent fără să aibă nimic negativ în povestea aceasta. Orice politician este dator să speculeze contextul politic. Ea a fost prima din leadership-ul real care a statuat o poziție rațională: „domne’ stai puțin hai să mai și gândim”, a spus analistul politic.
Chestionat dacă poziția doamnei Firea va lansa o reacție în lanț în cadrul partidului, astfel apărând noi disidenți, Alfred Bulai a reliefat că doar în cazul în care Dragnea va începe să dea semne de oboseală politică. Profesorul universitar a mai scos în evidență un atu pe care îl are Firea în raport cu Dragnea: „poate să apară real la orice televiziune din România în timp ce domnul Dragnea numai la anumite posturi”.
„Din punct de vedere statutar, Dragnea stă bine acolo pentru că el și-a creat o redută în jurul său. De acolo este aberant să credem că apare o schimbare, dar asta nu înseamnă că acei oameni îi sunt loiali în afară de câțiva pe bune și sunt în contextul actual în formula în care nu au altă soluție. Dacă domnul Dragnea va da semne de oboseală și va fi un semnal cum sunt dușurile reci, rezultate electorale, sondaje multe, diverse, cu procente asemănătoare atunci s-ar pune problema. Deocamdată nu știu dacă există așa mare interes al opoziției să îl dărâme pe Dragnea sau PSD-ul. Trebuie să îi lași să se erodeze pentru că ei doar se erodează în acest moment. Ei mai zic că au reușit aia sau au reșit alta dar în realitate erodarea este uriașă. Tocmai de aceea nu cred că se va întâmpla ceva senzațional. Acum mai rămâne justiția care este justiție, iar dacă domnul Dragnea este condamnat sigur că se resetează problema și începe bătălia politică. Nu doar la PSD este așa. La toate partidele există această susținere totală a liderului până dă semne de oboseală și cade. Este psihologul social Gustave Le Bon care a explicat comportamentul mulțimilor care se aplică și la organizații politice. Liderul la apogeu este cel mai iubit dintre pământeni, iar când dă semne de oboseală este călcat în picioare tocmai să se dovedească că nu au fost alături de el. Și Kovesi și sistemele astea de forță din România au făcut la fel. Cât a fost Traian Băsescu președinte nu s-au luat de oamenii lui, iar după aceea și-au amintit de 5 dosare ale Elenei Udrea într-o săptămână și nu numai ea fiind un cortegiu mare de oameni.
Vom vedea cum evoluează jocul politic între Firea și Dragnea. Doamna Firea nu va exagera cu povestea aceasta pentru că probabil va aștepta mutările ulterioare, dar cu siguranță domnul Dragnea trebuie să se gândească bine dacă se mai ia cumva sau nu de ea pentru că ea nu are treabă și vorbește imediat și poate să apară real la orice televiziune din România în timp ce domnul Dragnea numai la anumite posturi. Este un dezavantaj mare”, a conchis Alfred Bulai în exclusivitate pentru PSnews.ro.
