Copreședintele PNL Alina Gorghiu, a transmis, prin intermediul unei declarații de presă, faptul că votul în cazul Șova a reprezentat „o încălcare flagrantă a Constituției, care impune demisia președintelui Senatului.
Gorghiu precizează că Victor Ponta și Călin Popescu Tăriceanu „încearcă azi o diversiune în Parlament”, punctând că această convocare subită a plenului, pentru a modifica statutul deputaților și senatorilor, „este o manipulare, nu un demers serios”.
„Alina Gorghiu, co-președinte PNL: Cazul Șova a reprezentat o încălcare flagrantă a Constituției, care impune demisia președintelui Senatului. Plenul de astăzi nu va șterge abuzul comis în ”miercurea Șova”.
Președintele PSD Victor Ponta și președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu încearcă astăzi o nouă diversiune în Parlament, crezând că pot scăpa cu mâinile curate după votul în cazul Șova. Cei doi pretind că vor să facă pace cu Constituția, la două săptămâni după abuzul comis în Senat împotriva legii fundamentale și a democrației.
Convocarea subită a plenului, pentru a modifica statutul deputaților și senatorilor, este o manipulare, nu un demers serios. Intenția domnilor Ponta și Tăriceanu nu este nici pe departe să reintre în legalitate, deoarece ei au sfidat Constituția prea multă vreme ca să-i mai creadă cineva.
Călin Popescu Tăriceanu și Victor Ponta cred că pot să scape, înainte de hotărârea CCR, de răspunderea legală și morală pentru un episod negru în istoria Parlamentului: cazul Șova.”, a transmis Gorghiu.
Copreședintele PNL a mai afirmat că modificarea în fugă a statutului deputaților și senatorilor „nu îi scutește de răspundere pe cei care, pe 25 martie, au sfidat o țară întreagă.”
„Modificarea, în fugă, a statutului deputaților și senatorilor nu îi scutește de răspundere pe cei care, pe 25 martie, au sfidat o țară întreagă. Domnii Ponta și Tăriceanu pot să modifice toate legile, chiar să le rescrie. Niciun demers pe care l-ar face nu va rescrie ”miercurea Șova”, când un senator a beneficiat de protecție în fața legii, oferită abuziv prin decizia președintelui Senatului și cu voia primului ministru.
PNL este cel care a făcut toate demersurile pentru ca Parlamentul să reintre în normalitate, să respecte Constituția și să permită justiției să-și urmeze cursul. Acesta este motivul pentru care PNL a sesizat Curtea Constituțională și a cerut să se constate interpretarea abuzivă dată votului în situația lui Dan Șova.
De altfel, PNL este singurul partid care a susținut adoptarea unor proceduri transparente și rapide pentru aprobarea solicitărilor trimise de parchete, încă de anul trecut, dar majoritatea controlată de PSD refuză cu obstinație să discute acest subiect.
PSD și dl Tăriceanu fac astăzi o ultimă mutare într-un meci pe care știu că oricum îl vor pierde: încearcă să lase în ofsaid contestațiile la CCR făcute în urma votului din Senat. Nu doar că nu vor reuși, dar îi sfătuiesc să-și pregătească de pe acum scuzele publice.”, a precizat Gorghiu.
Alina Gorghiu a mai transmis că îi cere lui Tăriceanu să nu aștepte decizia CCR ca să-și dea demisia de onoare.
„Îi cerem, încă o dată, președintelui Senatului să nu aștepte decizia CCR ca să-și dea demisia de onoare. Din a doua funcție în stat, dl Tăriceanu a acționat ca un instrument al PSD împotriva justiției. Îi cerem și președintelui PSD să iasă din cârdășia anti-justiție pe care o are cu dl Tăriceanu și să recunoască abuzul comis în Senat, cu binecuvântarea domniei sale.”, a declarat Alina Gorghiu .

Matracuca basista si cu asta am spus tot.