Skip to content
Politică

Alina Gorghiu îi cere lui Ponta „să rupă cârdășia” cu Tăriceanu și pune „tunurile” pe cei doi

În cadrul unei conferințe de presă, copreședintele PNL Alina Gorghiu a declarat, ca urmare a deciziei CCR de azi pe cazul Dan Șova, că PNL consideră că Senatul e obligat să transmită hotărârea  prin care să constate că s-a aprobat hotărârea venita din partea justitiei.

„Subiectul este cel legat de o hotarare a Senatului in cazul Sova, si ca urmare PNL considera ca Senatul e obligat sa transmita hotararea prin care sa constate ca s-a aprobat hotărârea venită din partea justitiei. Ne dorim ca aceasta hotărâre sa fie publicata de urgenta in Monitorul Oficial pentru a pune punct.

Ii cerem lui Victor Ponta, prietenul domnului Sova, sa rupa cardasia cu Calin Popescu Tariceanu atunci cand vine vorba de lupta impotriva justitiei.

Cred ca președintele Senatului are obligatia sa plece pentru un abuz si sfidarea tuturor legilor in materia analizata in cazul Sova. Am speranta ca atat executantul cat si autorul moral al acestei escrocherii, domnul Ponta si Tariceanu sa se conformeze voluntar deciziei de astazi a CCR, repet solicitarea noastra de a elabora acea hotarare cu semnatura domnului Tariceanu.”, a precizat Alina Gorghiu.

Totodată, Alina Gorghiu a declarat că PNL va contesta hotărârea Senatului de respingere la CCR și cerut demisia lui Victor Ponta din funcția de premier, cât și pe cea a lui Călin Popescu Tăriceanu din fruntea Senatului.

„Acum, vreau sa anticipez o intrebare care se poate referi daca hotararea e de respingere. Vom face ce am anuntat la 25 martie, vom contesta hotararea Senatului de respingere la CCR. Stim inca de pe acum solutia. Nu e o gluma. Credeti-ma, ma astept astazi sau maine de la domnul Ponta sa incerce sa acopere acest subiect cu domnul Sova. Nu stiu daca va reduce TVA la 2%, dar altfel domnia sa nu mai are ce sa caute la Palatul Victoria sau la sefia PSD. Demisia lui Tariceanu si a lui Ponta sunt absolut necesare.”, a transmis Alina Gorghiu în cadrul unei conferințe de presă.

Citește și EXCLUSIV Prima reacție a unui membru din conducerea Senatului, după decizia CCR. Cum poate PNL să atace din nou la Curte decizia pe cazul Șova

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *