Skip to content
Politică

Alina Gorghiu, mesaj pentru social- democrați

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, copreședintele PNL Alina Gorghiu a transmis că are un mesaj pentru social-democrați și anume „constituția nu este opțională, iar deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii”. 

Cu privire la diferențierea alocațiilor pentru copii Alina Gorghiu afirmă că încă din 2006, CCR a stabilit că nu este posibil acest lucru și că atât premierul, cât și ministrul Muncii „ nu documentează nicio decizie atunci când iau o măsură”.

Șefa PNL îi transmite premierului și social-democraților că se fac de râs, încă o dată, „după ce prim-ministrul susținea acum câteva luni ca a dublat alocațiile din cauză că a confundat o lege cu alta.”

„Am un mesaj pentru pesediști: Constituția nu este opțională, iar deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii!
Curtea a stabilit, încă din 2006, că nu este permisă diferențierea cuantumului alocației pentru copii, nici în funcție de veniturile părinților, nici în funcție de orice altă variabilă.
De la premier până la ministrul muncii, din păcate, nu documentează nicio decizie atunci când iau o măsură. Vă cer un singur lucru: aplicați legea votată de Parlament, la inițiativa PNL, de dublare a alocațiilor; nu mai căutați modalități de a o amâna.
Vă faceți de râs, încă o data, după ce prim-ministrul susținea acum câteva luni ca a dublat alocațiile din cauză că a confundat o lege cu alta. Vreau să vă ușurez munca și ca să nu mai fie nevoie să irosim bugetul statului pentru a apela la expertiza CCR vă spun că aceasta a emis deja o Hotărâre pe acest subiect. Vă recomand o lectură interesantă, decizia din 2006 a Curții Constituționale care spune că alocația este un drept al copiilor și că nu este permisă împărțirea discriminatorie a copiilor, în funcție de veniturile părinților.”, scrie Alina Gorghiu pe Facebook.

1 comentariu la “Alina Gorghiu, mesaj pentru social- democrați

  1. Fatooooooo, pe tine nu te mai baga in seama nici ai tai si tu mai ai tupeul sa transmiti mesaje altora ??? Vai steaua ta !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *