Copreședintele PNL Alina Gorghiu solicită eliminarea învățământului în trei schimburi, precizând că acesta produce inegalități în rândul elevilor.
Într-un mesaj pe pagina sa de Facebook, Alina Gorghiu îi solicită ministrului Educației să găsească o soluție la această problemă:
„Învățământul în două schimburi este nepractic și creează inegalități în privința condițiilor de învățare pentru elevi. În România există, însă, și școli unde se învață în trei schimburi: este cazul școlii 280 din sectorul 5, dar și al altor unități de învățământ, unde ”schimbul 3” termină programul la ora 20.00. Introdus ca soluție de avarie, pentru a înscrie un număr de elevi care depășește capacitatea școlii, învățământul în trei schimburi este chinuitor pentru cei mici și le reduce șansele de a avea performanțe la învățătură. Spre binele elevilor, trebuie să eliminăm organizarea orelor în trei schimburi din învățământul preuniversitar, iar Ministerul este dator să identifice o soluție. I-am adresat ministrului Educației o interpelare în acest sens.”
