Alt PNL-ist a intrat în colţii fostului ministru Elena Udrea. Este vorba despre prim-vicepreşedintele Ludovic Orban, în legătură cu care fostul ministru a susţinut, vineri dimineaţă, că ar putea fi chemat la DNA, pentru explicaţii în dosarul Transalpina.
CITIŢI ŞI: UPDATE Udrea dezvăluie problemele din PNL: Gorghiu e firesc să fie anchetată / Udrea la DNA
În replică, liberalul a declarat, pentru PSnews.ro, că Udrea „aruncă cu noroi în ventilator”, încercând, astfel, să abată atenţia de la propriile probleme penale.
„N-am ce să comentez despre declaraţiile unei persoane care este, în momentul de faţă, un simbol al corupţiei în România. Aruncă cu noroi în ventilator, ca să împrăştie cât mai mult noroi. (…) Este, pur şi simplu, praf în ochii opiniei publice. Vă repet: e o încercare de a muta atenţia de la problemele evidente pe care le are Elena Udrea, ca urmare a faptelor săvârşite, către alte subiecte”, ne-a spus Orban.
Mai mult: el a precizat că nu a fost niciodată la Direcţia Naţională Anticorupţie, nici măcar în perioada structurii precursoare, Parchetul Naţional Anticorupţie.
„Nu am fost la DNA, de la înfiinţarea precursorului DNA (PNA) niciodată. Şi nu văd niciun fel de motiv pentru care să mă duc la DNA. Este o disperare a doamnei Udrea, care aruncă cu noroi în toată lumea, pentru a abate atenţia de la problemele penale pe care le are Elena Udrea”, a comentat prim-vicepreşedintele PNL.
În acelaşi context, Ludovic Orban a ţinut să dezmintă zvonul potrivit căruia foştii PDL-işti ar fi votat împotriva urmăririi penale a Elenei Udrea, de teamă ca ea să nu îi denunţe la DNA.
„Asta e o legendă a PSD-ului, pentru a fi exoneraţi de răspunderea de a nu fi ascultat îndemnele lui Dragnea, anume acelea de a vota la vedere, ci au votat ascuns. Acum, încearcă să lanseze tot felul de tiribombe prin piaţă, pentru a scăpa de răspunderea publică pentru faptul că i-au scăpat pielea Elenei Udrea”, a încheiat PNL-istul.
