Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE) a transmis, vineri, îngrijorarea cu privire la declaraţiile adjunctul comandantului Forţelor Districtului Militar Central al Rusiei, Rustam Minnekaev, potrivit cărora unul dintre scopurile invaziei în Ucraina ar fi crearea unui coridor către regiunea transnistreană. Ministerul l-a convocat pe ambasadorul Federaţiei Ruse în R. Moldova, Oleg Vasneţov, transmite deschide.md.
MAEIE a transmis, vineri, că luat act de declaraţiile reprezentantului Ministerului Apărării al Federaţiei Ruse şi l-a convocat ambasadorul Federaţiei Ruse în R. Moldova Oleg Vasneţov, căruia i-a fost exprimată îngrijorarea profundă faţă de afirmaţiile făcute de oficialul rus, notează news.ro.
”MAEIE califică aceste declaraţii drept nefondate şi în contradicţie cu poziţia Federaţiei Ruse de susţinere a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a ţării noastre, în frontierele recunoscute la nivel internaţional”, transmite ministerul din R. Moldova.
Totodată, în cadrul întrevederii a fost reiterat faptul că R. Moldova, conform Constituţiei sale, este un stat neutru şi exprimată solicitarea ca acest principiu să fie respectat de toţi actorii internaţionali, inclusiv de către Federaţia Rusă.
