Ambasadorul SUA la București Hans Klemm, în cadrul dezbaterii „Women of Romania”, organizată de Impact Hub Bucureşti în cadrul mişcării globale #Be BoldForChange a declarat că are, în România, trei obiective.
„Am trei priorităţi ca ambasador în România. Una este promovarea securităţii celor două ţări şi a acestei regiuni. Pot spune că România şi SUA colaborează excelent în în domeniul militar, în ceea ce priveşte serviciile de informaţii, în consolidarea legislaţiei, în încercarea de a îmbunătăţi securitatea României, a SUA şi a regiunii transatlantice în lupta împotriva terorismului, a neproliferării armelor de distrugere în masă, a combaterii traficului de persoane şi de droguri şi în contracararea intereselor naţiunilor ostile în încercarea lor de a submina propriile noastre societăţi”, a declarat Hans Klemm, conform News.ro.
Ambasadorul a vorbit și despre promovarea democrației, a luptei anticorupţie şi a statului de drept.
„Atât SUA, cât şi România au optat pentru un viitor democratic, au îmbrăţişat valorile democratice, depunem eforturi constante pentru întărirea instituţiilor democratice. Statele Unite, după cum ştiţi, au sprijinit puternic lupta anticorupţie, precum şi întărirea instituţiilor democratice din România. De asemenea, sprijinim libertatea de expresie, libertatea religioasă, respectul faţă de minorităţi şi rolul femeilor în economie”, a mai spus Klemm.
