Clivajul dintre americanii de azi care consideră că socialismul este bun și cei care consideră că e un lucru rău este mai mic decât în secolul trecut. Astfel, în timp ce 51% dintre adulții americani spun că socialismul ar fi un lucru rău pentru țară, 43% cred că ar fi un lucru bun, potrivit unui sondaj realizat de Gallup în perioada 17-30 aprilie. Asta, în contextul în care un sondaj din 1942 arăta că 40% dintre americani considerau socialismul un lucru rău, 25% îl considerau bun, iar 34% nu aveau nicio opinie.
Astfel, procentul celor care cred că o formă de socialism este bună a crescut cu 18 puncte procentuale în 2019 față de 25%, câți credeau asta în 1942. Numărul celor care nu au nicio opinie a scăzut la 6%, cu 28 de puncte procentuale din 1942, iar procentul celor care cred că socialismul este un lucru rău a crescut cu 11 puncte procentuale, la 51%.
Un sondaj anterior Gallup arată că definiția socialismului s-a schimbat de-a lungul anilor, cu 1 din 4 repondenți asociind conceptul cu egalitate socială, iar 17% asociindu-l cu o definiție mai clasică, respectiv cu un control mai mare al guvernului asupra producției, scrie hotnews.ro.
