Skip to content
Politică

Ana Birchall: Nu există niciun fel de ”to do list” la Ministerul Justiției

Facebook

Ana Birchall, ministrul Justiției, a afirmat, miercuri, că nu există o „foaie de parcurs” primită din SUA, dar nici dintr-un alt stat în ceea ce privește buna funcționare a Justiției, potrivit B1.

Pentru a înlătura orice speculație, vă garantez că, la nivelul Ministerului Justiției, nu există niciun fel de To Do list, fie cu Statele Unite sau cu orice altă instituție sau relație terță”, a afirmat Birchall, la sediul PSD.

Totuși, ministrul Justiției a explicat că a deranjat-o atitudinea membrilor din plenului Consiliului Superior a Magistraturii de a o pune „în această situație”, catalogând-o drept „necolegială”.

În ceea ce privește To Do List de care se tot vorbește, pe mine m-a deranjat ieri maniera necolegială și maniera în care eu am fost pusă în această stiuație în plen, când o solicitare venită de pe 13 septembrie nu a fost inclusă pe ordinea normală a ședinței”, a adăugat Ana Birchall.

În acest context, ministrul Justiției a subliniat că promovează exclusiv „interesul României”, indiferent de calitatea pe care o are în aparatul administrativ al statului.

Așa cum am promovat interesul României în relația cu partenerii strategici, din calitatea de vicepreședinte pentru implementarea parteneriatelor strategici, așa o să-l promovez în continuare, și din calitatea de ministru al Justiției”, a mai declarat Ana Birchall.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *