Un nou sondaj de opinie publicat zilele acestea arată că minoritatea maghiară din Transilvania rămâne izolată într-o bulă identitară proprie. Se impune așadar demararea unui dialog și a unui program mai constructiv din partea autorităților centrale de la București pentru a diminua sentimentul de alienare.
Maghiarii din Transilvania și nevoia dialogului constructiv
Sondajul derulat sub auspiciile instituţiilor clujene: Bálványos Intézet/Institutul Bálványos (think tank de cercetare sociologică şi de politică publică) şi Transylvania Inquiry (firmă dedicată studiilor de piaţă şi sondajelor opiniei publice), a fost organizat în iulie 2021, pe un eşantion de 1.128 de persoane (considerate drept reprezentative pentru maghiarii din Transilvania), iar datele au fost prezentate în cadrul unei conferinţe de presă/10.11.2021/Cluj-Napoca.
89% dintre respondenți consideră că maghiarii din Transilvania aparțin națiunii ungare. În oglindă, 56% au răspuns că maghiarii din Transilvania aparțin națiunii române. 47% dintre aceștia consideră că patria lor o reprezintă Ardealul și doar 10% consideră România drept patrie. Mult mai mulți se simt atașați mai degrabă de drapelul secuiesc decât de cel românesc, iar majoritatea consideră că limba maternă și cultura determină naționalitatea, în detrimentul cetățeniei. Totodată, Kelemen Hunor și Viktor Orban trec drept cei mai apreciați politicieni.
Ce ne spun așadar datele sondajului de opinie? Pentru început, foarte puțini consideră România drept patria lor. Jumătate dintre maghiarii din Transilvania sunt mândri de originile lor și foarte mulți au o părere foarte bună despre Viktor Orban.
Datele nu ar trebui să ne surprindă. Sentimentul identitar al maghiarilor din Transilvania a fost și este unul foarte vizibil. Gestionarea identității unei comunități minoritare într-un stat din estul Europei rămâne o problemă dificilă. Cu atât mai mult cu cât vorbim despre un stat care a cunoscut un regim comunist sub care minoritățile naționale au cunoscut o discriminare profundă. În plus, după 1989, situația maghiarilor din Transilvania nu a cunoscut o îmbunătățire semnificativă. Deși România a recurs oficial la un tratament egalitar în ceea ce privește minoritatea maghiară, în practică însă au existat tensiuni exacerbate de elemente ale extremei drepte românești. Formațiuni precum Vatra Românească sau Partidul România Mare și-au făcut un țel din a înfiera minoritatea maghiară, exploatând cu cinism o formă de ultra-naționalism pentru câștiguri politice și electorale. Apoi anii ’90 au fost marcați și de incidentele inter-etnice de la Târgu Mureș, a căror origine rămâne obscură. Autori precum Gabriel Andreescu în Ruleta. Români și maghiari, 1990-2000 au avansat cu destule dovezi chiar teza orchestrării în mod intențional a unui conflict inter-etnic. Din fericire însă, astfel de incidente au rămas izolate.
Suprapunerea dintre națiune și naționalitate nu ar trebui să ne surprindă. Tentația populismului iliberal al lui Viktor Orban ar trebui să reprezinte însă un semnal de alarmă. Alienarea maghiarilor din Transilvania îi face pe aceștia să cadă pradă capcanelor demagogilor din Ungaria. În felul acesta, comunitatea maghiară riscă să se radicalizeze.
State importante din Europa care au în interiorul granițelor proprii mari grupuri minoritare au instituții reprezentative și nu apelează la o formă de tiranie a majorității. Democrația consociaţională așa cum e aplicată în Belgia de pildă, poate servi drept exemplu și pentru România. În final soluția, ca întotdeauna o reprezintă dialogul și implicarea mai activă a autorităților centrale, de la București, în problemele zilnice ale comunității maghiare din Transilvania. Sentimentul alienării poate fi redus doar printr-o serie de politici inteligente.
