Fostul ministru al Economiei, Claudiu Năsui s-a legat de curând de noua tragedia din spitalele românești pentru a relua o veche idee personală: privatizarea sistemului de sănătate din România.
“Sistemul de sănătate de stat nu merge direct în zid, este deja în zid. Ne-am izbit deja de el. Suntem fix ca în decembrie 1989. Trebuie doar să ne trezim și să recunoaștem. Avem un sistem în care pacientul nu are niciun drept. Iar sănătatea este rezervată numai celor care pot plăti în plus pentru serviciile așa zis „gratuite”.
În loc să vrem să schimbăm sistemul, adică să scăpăm de comunism, politicienii tot ne zic să mai încercăm să facem comunismul să meargă…Spitalele de stat funcționează la fel. Corupție de la achizițiile publice până la angajări. Managerii de spitale nu sunt responsabili față de pacienți, cum ar fi într-un sistem de piață, ci față de politicienii care îi pun în funcții și îi evaluează…În actualul sistem, românul nu are drepturi în sănătate. Drept înseamnă să ai drept să alegi ceva. Or, statul îi ia obligatoriu 10% din venituri pentru sănătate…CNAS este un monopol de stat, al tuturor și deci al nimănui”, a scris Claudiu Năsui pe pagina sa de Facebook. Acesta mai spune că planul USR a fost acela de a oferi oamenilor „Dreptul de a alege în sănătate”: “Înseamnă ca fiecare român să poată alege orice asigurator de sănătate dorește. Înseamnă să apară o piață a asigurărilor de sănătate care să facă concurență monopolului corupt al CNAS. Dreptul de a alege pentru fiecare român, indiferent de venit, cu o sumă fixă din suma aceea mare colectată deja de stat prin contribuții de sănătate”, mai spune Năsui.
Argumentele fostului ministru sunt până la un punct reale. România se confruntă cu o corupție endemică, dar care nu este nici pe departe strict apanajul sistemului de sănătate. Ea este generalizată și cuprinde numeroase sectoare. Doar că soluțiile fostului ministru sunt cel puțin discutabile. Dacă ar fi implementate, acestea ar duce la o situație în care sistemul de sănătate ar fi mai degrabă privatizat, iar spitalele aflate sub controlul statului ar rămâne în continuare subfinanțate. De fapt, subfinanțarea sistemului medical reprezintă problema majoră a spitalelor din România și nu monopolul CNAS. Subfinanțarea se traduce prin aparatură învechită, condiții deplorabile în saloane și predispoziția personalului medical către mită.
România are nevoie de un sistem de sănătate mai echitabil și mai bine finanțat, nu de transferul oamenilor către sistemul privat de sănătate. Deși acesta din urmă poate funcționa în paralel, el nu are capacitatea de a asigura pacienților aceleași facilități pe care statul le-ar putea oferi. Un sistem de sănătate privat ar însemna ca pacienții să stea la mâna a câtorva companii private care vor acționa după propria lor politică, departe de reglementările statului. Ca orice companie privată, profitul va veni pe primul loc și nu bunăstarea pacienților. Într-un astfel de sistem compensarea medicamentelor sau gratuitatea controalelor vor dispărea și sistemul va fi practic inaccesibil celor care nu își vor permite să plătească consultațiile. În sistemele cu un singur plătitor de asigurări de sănătate, așa cum este de pildă și cazul Canadei, statul se asigură că plătește o mare parte din factură. În plus, acesta mai aduce și avantajul prețului fix, care, în cazul unui sistem cu mai mulți competitori, ar varia semnificativ, oamenii ajungând să scoată din buzunar în final mai mulți bani pentru sănătate.
Sistemul medical din România are numeroase neajunsuri. Dar soluția nu este privatizarea lui și abandonarea spitalelor de stat, ci o reformă amplă a lui. Statul minimal imaginat de Claudiu Năsui nu ar face decât să crească inegalitățile deja profunde din societate și să-i avantajeze pe cei bogați care își vor permite să plătească asigurări mai scumpe și să beneficieze de îngrijiri medicale mai bune decât restul.
