Skip to content
Politică

ANALIZĂ Cum au ajuns USR-iștii să critice ceea ce au negociat în PNRR: închiderea centralelor pe cărbune, decisă de USR cu Comisia Europeană

Inquam Photos / Octav Ganea

USR dă dovadă de ipocrizie după ce a ajuns să critice tot ceea ce a negociat cu Comisia Europeană în 2021, în PNRR-ul prezentat de țara noastră. În urmă cu mai bine de un an, USR-iștii și-au asumat răspunderea pentru acele negocieri și au stabilit termenele și reformele pe care trebuia să le respecte România pentru a primi finanțarea europeană.

Cristian Ghinea, fostul ministru al fondurilor europene, spunea în 2021: „Suntem o ţară membră a Uniunii Europene, o forţă în Uniunea Europeană şi eu sunt genul de demnitar român care mă duc să negociez, nu să dau examen la Bruxelles”. USR-iștii și-au asumat acele negocieri, care au fost criticate și în 2021, și în 2022, mai ales că nici măcar toate reformele nu au fost făcute publice după închiderea negocierilor.

Una dintre reformele negociate de USR este chiar închiderea centralelor de energie electrică produsă pe bază de cărbune. În PNRR-ul României, la capitolul energie, vedem că România și-a asumat în fața Comisiei Europene să „scoată din operare capacitățile de producție a energiei electrice pe bază de cărbune”. Mai multe centrale care folosesc cărbune ar trebui închise în următorii ani pentru ca România să primească bani europeni. În același timp, statul român ar trebui să crească producția de energie electrică din surse regenerabile.

După un an de la acele negocieri, USR s-a răzgândit și vrea să salveze centralele pe cărbune din România. Cristina Prună, deputat USR, anunță că a depus un proiect de lege pentru a salva producția de energie electrică pe bază de cărbune: „Am depus împreună cu colegul Radu Miruţă o lege care prevede clar că nici o capacitate pe cărbune nu trebuie să dispară până nu apare o investiție nouă care să producă aceeaşi cantitate de energie”.

Problema USR-ului e că a negociat termene foarte scurte pentru închiderea centralelor pe cărbune și nu a permis guvernului să crească această capacitate de producție din alte surse. Dacă USR voia să protejeze sistemul energetic, ar fi trebuit să spună asta în fața Comisiei Europene și să impună termene mai lungi, după 2030, așa cum au făcut alte state UE. USR e cel care s-a grăbit să închidă centralele pe cărbune, nu actualul guvern, visând că ar putea să construiască noi centrale pentru energia verde în 1-2 ani, lucru imposibil după cum se poate observa deja. În schimb, potrivit termenelor asumate de USR, centralele pe cărbune trebuie să se închidă începând cu 2022 și până în 2032 ar trebui să renunțăm complet la acestea.

USR-iștii critică, în 2022, o Ordonanță de Urgență a Guvernului care transpune în lege negocierile cu Comisia Europeană. Guvernul a luat decizia de a respecta acordurile stabilite la nivel european și negociate de USR, altfel România riscă să nu mai primească finanțarea europeană. După ce în vară, Guvernul a încercat să acorde mai mult timp centralelor pe cărbune, Comisia Europeană și-a exprimat obiecțiile și a cerut respectarea termenelor din PNRR.

Marcel Boloș, actualul ministru al fondurilor europene, a explicat săptămâna trecută decizia guvernului român, arătând că e vorba despre respectarea obiectivelor asumate în PNRR: „Astăzi, guvernul a definitivat cadrul legal pentru ceea ce înseamnă decarbonizare. Este vorba de utilizarea grupurilor energetice care trebuiau să fie scoase din funcțiune până la sfârșitul anului acestuia, proceduri tehnice care permit trecerea lor în conservare, așa cum am avut înțelegerea cu Comisia Europeană, și utilizarea lor pentru acoperirea situațiilor de dezechilibru existente pe piața de energie internă”.

În prezent, circa 20% din energia electrică produsă în țara noastră este pe bază de cărbune. În următorii ani, toate statele UE vor trebui să renunțe la această producție, pentru a reduce poluarea. Nu este doar o măsură la nivelul României, așa cum încearcă USR să transmită.

USR reușește în opoziție să critice toate măsurile pe care le-a adoptat în perioada guvernării de 8 luni. Inclusiv electoratul USR observă această ipocrizie. Votanții USR se arată nemulțumiți și atrag atenția că USR-iștii au introdus închiderea centralelor în PNRR, cu termene atât de scurte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *