Ultimul sondaj de opinie publicat de Sociopol arată o nouă cădere abruptă a formațiunii conduse de Dacian Cioloș. Potrivit datelor Sociopol, USR a căzut sub pragul de 10% în intenția de vot a românilor. Aceasta este o nouă lovitură dură pentru USR după ce partidul s-a aflat în scădere în ultimii 2 ani de zile.
USR, în cădere liberă
În primăvara anului 2019, cei de la USR se aflau pe un trend ascendent. Cățărându-se pe valul de nemulțumire la adresa PSD, USR a încercat să capitalizeze electoral și politic, fiind alături de PNL, unul dintre principalii vectori ai mesajului anti-PSD. Cei de la USR au atins punctul culminant în timpul alegerilor europarlamentare. Formațiunea condusă atunci de Barna și Cioloș a obținut la alegerile din 2019 un scor de 22,4%, clasându-se astfel pe locul al 3-lea în țară, la doar 0,1% în spatele social-democraților.
Treptat însă, elanul celor de la USR a început să se diminueze. Formațiunea lui Cioloș și Barna a refuzat să intre la guvernare alături de PNL după dărâmarea guvernului Dăncilă, o eroare tactică care avea să îi coste puncte serioase pe cei de la USR. La alegerile prezidențiale din 2019, candidatul USR-PLUS, Dan Barna nu a reușit să treacă nici măcar în turul al doilea, fiind devansat categoric de Viorica Dăncilă, candidatul PSD și abia demisă din funcția de premier. Barna nu a reușit să obțină decât 15,02% în primul tur de scrutin, clasându-se pe locul al treilea, cu mult în spatele lui Klaus Iohannis. Acesta a fost primul semnal al reculului celor de la USR. La momentul respectiv, mai mulți membri din eșalonul 2 au cerut demisia lui Barna de la conducerea formațiunii. Barna s-a încăpățânat însă să rămână la conducerea formațiunii în ciuda protestelor.
Pe parcursul anului 2020 declinul celor de la USR a continuat, în ciuda faptului că au continuat să rămână în opoziție, USR a continuat să piardă teren. Un sondaj dinaintea alegerilor parlamentare din 2020 arăta că USR scăzuse la 18%. Rezultatele alegerilor parlamentare din decembrie 2020 au arătat că USR continua să scadă în intenția de vot a românilor. Formațiunea lui Barna și Cioloș obținea doar 15,37%, clasându-se astfel pe locul 3, în spatele PSD și PNL. Acum formațiunea a căzut sub 10%, potrivit acestui sondaj, pierzând așadar peste 5 sondaje în ultimul an de zile.
Factorul Cioloș
Dacian Cioloș părea pentru USR o variantă câștigătoare care va putea să scoată formațiunea din fundătura în care a lăsat-o Dan Barna. Fostul lider USR a făcut mai multe greșeli strategice, iar retrospectiv, una dintre cele mai importante pare a fi aceea de a nu face un pas în spate după înfrângerea umilitoare de la alegerile prezidențiale din 2019. Deși mai mulți membri influenți din USR i-au cerut lui Barna la vremea respectivă să facă un pas în spate, acesta s-a încăpățânat să rămână la conducerea formațiunii. Barna avea să fie învins abia în toamna acestui an de Cioloș în alegerile interne, fiind forțat astfel să facă un pas în spate. Dar victoria lui Cioloș nu s-a tradus momentan printr-o revenire a USR în sondajele de opinie. Dimpotrivă, după victoria acestuia USR s-a refugiat în opoziție, iar acolo au fost depășiți la nivel de vizibilitate de cei de la AUR. Strategia de comunicare a USR nu a impresionat, iar ca urmare, formațiunea condusă acum de Cioloș își continuă trendul descendent. Problema majoră pentru Cioloș & Co. așadar este aceea de a găsi o modalitate prin care să oprească picajul până la alegerile din 2024.
