Criza politică iscată de remanierea ministrului Justiției, Stelian Ion a angrenat USR-PLUS într-o spirală a calculelor riscante care i-au adus pe aceștia în final într-o situație de totul sau nimic. Filmul crizei dezvăluie o escaladare rapidă a acesteia, USR-PLUS ridicând de fiecare dată miza, fără să dețină însă cea mai bună mână, sperând ca PNL să se arunce pe parcurs. În final, liderii USR-PLUS vor fi nevoiți să își arate mâna la moțiunea de cenzură, iar acest episod ar putea pune capăt bluff-ului.
Escaladarea crizei
Miercuri, 1 septembrie, începea o confruntare în ședința de guvern care s-a încheiat fără adoptarea programului PNDL 3 sau “Anghel Saligny”, cum a fost denumit oficial. Încercarea lui Florin Cîțu de a livra primarilor 10 miliarde de euro, operațiune ce i-ar fi asigurat succesul în alegerile interne din PNL, a fost blocată de cei de la USR-PLUS care nu s-au lăsat convinși de argumentele liderilor PNL. Imediat după aceea, în seara zilei de 1 septembrie s-a aprins fitilul unei adevărate bombe politice. Premierul Florin Cîțu anunța remanierea ministrului Justiței, Stelian Ion. Din punct de vedere constituțional, Cîțu avea toate pârghiile necesare pentru a face această remaniere. Totuși, în proces, Cîțu a încălcat protocolul semnat de liderii coaliției după remanierea lui Vlad Voiculescu. Reacția USR-PLUS nu a făcut decât să contribuie la escaladarea crizei, care deja scăpa de sub controlul oricărui jucător. Vicepremierul Dan Barna avea să reacționeze dur la anunțul premierului privind remanierea ministrului Justiției, Stelian Ion, pe care îl acuza că a refuzat să avizeze proiectul de ordonanță privind programul PNDL 3. „Florin Cîțu a arătat că e mai rău decât Dragnea. (…) Florin Cîțu trebuie să plece”, spunea Barna. „Acesta nu mai e un guvern de coaliție!”, spunea, la rândul său, Dacian Cioloș. Liderii USR-PLUS au anunțat mai apoi că vor depune chiar o moțiune de cenzură împotriva guvernului din care fac parte dacă Florin Cîțu nu își va depune mandatul.
Mizând pe faptul că USR-PLUS nu va ieși de la guvernare și se va rezuma cel mult la un protest mai lung ca în cazul remanierii lui Vlad Voiculescu, liderii PNL nu au anticipat însă o situație extrem de improbabilă la momentul respectiv: o înțelegere între USR-PLUS și AUR pentru votarea moțiunii. Ionuț Moșteanu anunța, joi, 2 septembrie, că au existat discuții cu cei de la AUR și că cele două partide, împreună, adună 122 de semnături, suficiente pentru a iniția procedura pentru demiterea Guvernului Cîțu. Nimeni din PNL nu a anticipat posibilitatea alierii USR-PLUS cu o formațiune de tipul AUR, astfel încât aceștia nu au luat în calcul acest scenariu, știind că de unii singuri liderii USR-PLUS nu au cum să inițieze o moțiune. Pentru USR-PLUS mișcarea a fost una extrem de riscantă care i-ar putea compromite pe termen lung în ochii propriului electorat. Totuși, USR-PLUS a făcut și el un calcul greșit, mizând pe voturile automate ale celor din PSD. Social-democrații anunțaseră deja că vor să depună propria moțiune de cenzură împotriva guvernului Cîțu, dar la anunțul veștii moțiunii USR-PLUS, Marcel Ciolacu & Co au dat înapoi, spunând că vor ca USR-PLUS și AUR să semneze moțiunea social-democraților și nu invers. În realitate lucrul acesta arată că PSD făcea mai degrabă un joc de imagine, neintenționând să dărâme propriu-zis guvernul.
Cu fiecare mutare a liderilor, miza a crescut exponențial. Moțiunea a ajuns între timp pe agenda Birourilor permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților. Fără votul PSD însă, moțiunea nu are nici o șansă să treacă, fiind moartă din fașă. Prin urmare, USR-PLUS ar mai avea doar două opțiuni pe masă în momentul în care își va arăta mâna: fie să se întoarcă la guvernare cu coada între picioare și să încerce o strategie de dezamorsare a crizei și împăcare cu PNL, situație care îi transformă însă efectiv într-un breloc pentru liberali, fie să abandoneze definitiv barca puterii și să treacă în opoziție, lăsând PNL în situație minoritară, la mâna PSD.
