Dosarele începute de DNA pe vremea Laurei Codruța Kovesi pică pe rând în instanță, iar inculpații sunt achitați de toate acuzațiile. Cu o întreagă campanie de mediatizare, Kovesi și-a construit imaginea unui procuror care luptă cu corupția, însă în realitate nu a avut rezultate remarcabile, reușind doar dosare politice împotriva prietenilor săi, cu care a stat la masă și a petrecut ani de zile.
Toată cariera lui Kovesi a fost construită cu ajutorul politicienilor care au numit-o în diferite funcții pentru a servi, ulterior, unor jocuri politice. Kovesi a fost mereu parte dintr-un sistem format din magistratură, servicii secrete și politicieni. Gabriel Oprea a fost și el parte din același sistem, ba chiar mai mult, participând inclusiv la prezentarea tezei de doctorat a Laurei Codruța Kovesi, unde a fost și Maior. Totodată, Maior și Kovesi s-au intersectat inclusiv la Facultatea de Drept din Cluj, pe care cei doi au frecventat-o, ceea ce arată că prietenia lor nu era o simplă coincidență.
În anul 2009, în seara alegerilor prezidențiale, Kovesi era în sufrageria lui Gabriel Oprea, alături de Liviu Dragnea, George Maior, fostul director SRI, Florian Coldea, general SRI, Neculai Onțanu, fostul primar al Sectorului 2, și Anghel Iordănescu. Kovesi participa la numeroase petreceri cu politicieni, oameni din serviciile secrete și oameni de afaceri, precum Sebastian Ghiță.
În 2011, la puțin timp după acea poză, Kovesi și Gabriel Oprea semnau împreună un protocol secret între Parchetul General, condus de Kovesi, și Ministerul Apărării, condus de Oprea la acea vreme. Potrivit acelui protocol, Direcția Generală de Informații a Apărării se implica în „verificarea informațiilor și datelor referitoare la factorii de risc și amenințările interne și externe, militare și nonmilitare, care pot afecta securitatea națională în domeniul militar”, arată antena3.ro. O colaborare care încalcă din start separația puterilor în stat, un principiu fundamental pentru democrație. De altfel, pe vremea lui Kovesi, DNA a avut numeroase protocoale secrete cu serviciile secrete, care ulterior au fost declarate neconstituționale.
Colaborarea dintre Kovesi și Oprea a continuat și pe vremea când generalul era ministrul afacerilor interne. Influența lui Oprea în politică, serviciile secrete și justiție era foarte puternică. Apoi a apărut accidentul polițistului Bogdan Gigină, care a murit după ce a căzut cu motocicleta într-o groapă nesemnalizată. Gigină era parte din coloana oficială a fostului ministru.
DNA-ul condus de Kovesi a deschis dosar penal împotriva lui Gabriel Oprea și nu este clar motivul care a dus la ruperea acelei prietenii. Procurorii DNA l-au acuzat pe Oprea de abuz în serviciu și ucidere din culpă. După acel scandal, cariera politică a lui Gabriel Oprea a ajuns la final și a dispărut brusc de pe scena politică din România, pierzând funcția din guvern, din Parlament și, în final, tot micul său partid – UNPR.
După mulți ani de procese, Gabriel Oprea a fost achitat în dosarul morții polițistului Bogdan Gigină, ceea ce confirmă încă o dată că Kovesi a făcut un alt dosar politic pentru a se răzbuna pe prietenul ei. Ce anume a dus la ruperea prieteniei, rămâne un secret pentru opinia publică. DNA-ul condus de Kovesi era un adevărat instrument politic, folosit pentru a distruge cariere politice, nu pentru a combate corupția din România.
„În baza art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) (n.r. – fapta nu există) din Codul de procedură penală achită pe inculpatul Oprea Gabriel pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă (…)”, a decis Tribunalul București în cazul lui Oprea.
Marile dosare cu dare de mită, din partea unor multinaționale precum Microsoft sau EADS, nu au fost înaintate niciodată de Kovesi, ba chiar fosta șefă DNA nici măcar nu a îndrăznit să ancheteze multinaționalele care veneau în România să dea mită pentru a primi contracte cu statul. DNA-ul condus de Kovesi a decis să claseze dosarul EADS, companie franco-germană, iar câteva luni mai târziu a fost susținută de Franța și Germania pentru funcția de procuror-șef al Parchetului European (EPPO).
