Zilele trecute Maia Sandu a împlinit un an de la câștigarea alegerilor prezidențiale în R. Moldova. Se cuvine așadar să vedem care au fost marile promisiuni împlinite de cel mai pro-european președinte din istoria R. Moldova.
Maia Sandu, promisiuni îndeplinite
Sondajele de opinie arată că moldovenii continuă să aibă încredere în leadershipul Maiei Sandu. Potrivit datelor 36,4% dintre moldoveni o susțin pe Maia Sandu, ceea ce o plasează în frunea liderilor de peste Prut care se bucură de cea mai mare încredere în rândul electoratului. Principalul său contracandidat din alegerile prezidențiale, Igor Dodon are mai puțin de jumătate din încrederea Maiei Sandu – 16%. Explicația ține în parte de reușitele Maiei Sandu. Aceasta a reușit să coalizeze în jurul său o majoritate pro-europeană solidă. Totodată a reușit să livreze publicului mare parte dintre promisiunile făcute în campania electorală.
Unul dintre obiectivele asumate de Maia Sandu era legat de zona de “dreptate, ordine și disciplină”. Din acest punct de vedere, Maia Sandu a afișat cea mai intransigentă atitudine față de corupție dintre toți liderii politici pe care i-a avut R. Moldova. Platforma sa se baza pe reducerea drastică a corupției care a însoțit guvernarea Dodon. Semnalul cel mai important a fost dat de Maia Sandu odată cu decizia de suspendare a actualului procuror general, Alexandr Stoianoglo și declanșarea unei proceduri de evaluare a activității acestuia. Maia Sadu a declanșat și ample proceduri pentru a curăța sistemul de magistrați corupți. La capitolul ordine și disciplină Maia Sandu a început un proces de curățare a Ministerul de Interne, unul extrem de corupt, prin aducerea Anei Revenco. Aceasta este fosta sa consilieră prezidențială care a începutul procesul de curățare a ministerului (proces ce continuă și în prezent), după ce peste 40 de înalți demnitari din MAI și-au dat demisia.
Un alt capitol important era legat de locuri de muncă și familii unite. Procesul este unul amplu și momentan PAS lucrează la acest capitol. Trebuie spus că Guvernul condus de Natalia Gavriliță a alocat circa 80 milioane de euro pentru compensații la facturile de gaz, astfel încât criza gazelor să nu afecteze grav cetățenii din R. Moldova.
Majorarea pensiilor a fost o altă promisiune electorală importantă făcută de Maia Sandu. Aceasta a reușit de altfel să se ocupe chiar în primele 6 luni de această problemă. Cabinetul Gavriliță a aprobat pe 8 septembrie majorarea pensiei minime pentru limita de vârstă la 2.000 de lei moldovenești și indexarea pensiilor cu 3,86% de la 1 octombrie, fapt care s-a și produs.
La fel de important, Maia Sandu a promis investiții de circa două miliarde de lei anual în modernizarea satelor R. Moldova. Din acest punct de vedere, Maia Sandu a reușit să negocieze un pachet financiar important cu instituțiile Uniunii Europene. Comisia Europeană anunțat în iunie 2021 că fonduri de 600 milioane de euro vor fi alocate condiționat în următorii trei ani ca asistență macrofinanciară, granturi și investiții. O parte vor merge și pentru dezvoltarea rurală.
Nu în ultimul rân, Maia Sandu a mai promis restabilirea relațiilor R. Moldova cu statele vecine – România și Ucraina – dar și cu Uniunea Europeană și SUA, cu toții parteneri strategici ai Chișinăului. Anterior, relațiile fuseseră deteriorate de către binomul Igor Dodon – Vlad Plahotniuc, în principal din cauza intereselor rusești și a corupției. Maia Sandu a reușit foarte rapid îndeplinirea acestei promisiuni, după efectuare de vizite imediate după preluarea mandatului la Kiev, București și Bruxelles.
În concluzie, la un an de la preluarea mandatului Maia Sandu a reușit să livreze publicului din R. Moldova indiscutabil mai multe lucruri decât predecesorii săi. Dacă va continua pe acest drum, Maia Sandu are șanse mari să rămână cel mai important politician din istoria recentă a R. Moldova și să își adjudece încă un mandat la conducerea țării.
