Președintele PNL, Ludovic Orban, și-a depus săptămâna trecută candidatura pentru șefia Partidului Național Liberal. Mai mult sau mai puțin surprinzător, Orban spune că moțiunea sa este una “liberal-conservatoare” și că respinge „toate curentele neo-marxist-progresiste”.
Neo-marxism de Dâmbovița
Câteva dintre declarațiile lui Ludovic Orban frapează din start. “Moţiunea mea este una liberal-conservatoare”, spune Ludovic Orban, care mai apoi completează, declarând că “respinge toate curentele neo-marxist-progresiste, care în ultima vreme își fac loc pe nevăzutelea în mințile unor români”. Prin această declarație, Orban nu face decât să preia un clișeu intrat în limbajul cotidian care în realitate desemnează cu totul altceva decât au impresia cei care îl folosesc în mod uzual.
Vorbim despre termenul “neo-marxism”, o etichetă folosită de tot mai multe persoane, dar înțeleasă de puține. De regulă observăm că termenul este folosit la modul peiorativ. În realitate, termenul face cel mai adesea referire la reluarea, în cu totul alte contexte, a ideilor lui Karl Marx. Vorbim despre un amalgam de teorii din domenii diverse precum științele economice, sociologia sau relațiile internaționale. Cel mai adesea, termenul neo-marxism este asociat cu Școala de la Frankfurt și cu autori precum Herbert Marcuse, Jürgen Habermas sau Theodor Adorno, pentru a enumera doar câțiva, deși aceștia refuzau în mod explicit această etichetă. În politica românească și în societate în general nu putem vorbi despre existența unui curent neo-marxist sau despre o agendă neo-marxistă. Găsim adesea și corolarul acestuia, „sexomarxism”, un alt termen folosit în mod greșit. Ambii termeni continuă să fie folosiți cel mai adesea, în mod complet eronat, în sens peiorativ.
Așadar, Orban preia din mers acest termen și îl folosește pe post de laitmotiv al moțiunii sale.
PNL, partid liberal sau creștin-democrat?
Mai apoi, președintele PNL declară că moțiunea sa este una liberal-conservatoare. Ce înțelegem prin acest termen? Ei bine liberal-conservatorismul este o ideologie politică care combină atitudinile liberale cu politicile conservatoare. Este mai degrabă o ramură liberală a conservatorismului. Ideologia încorporează de regulă o viziune a liberalismului clasic asupra economiei, respectiv laissez-faire-ul, dar la care se adaugă și o poziție conservatoare în ceea ce privește de regulă instituțiile și statul. Liberal-conservatorii cred de pildă că este nevoie de un stat puternic care să asigure legea și ordinea în societate. Problema e că majoritatea partidelor europene liberal-conservatoare sunt în realitate partide creștin-democrate și nu liberale.
Mai departe, Orban susține că “Suntem un partid ancorat în tradiția poporului român, suntem un partid care exact cum de-a lungul istoriei a fost un partener al bisericii, un susținător al valorilor creștine, al moralei creștine, la fel ne vom manifesta și de acum înainte”. Din nou, poziționarea acesta se îndepărtează în realitate de liberalism și se apropie de creștin-democrație. Mai mult, istoria Partidului Național Liberal nu este cea descrisă de Ludovic Orban. Încă din perioada de după formarea partidului (1875) PNL a reprezentat avangarda ideilor occidentale pe care le dorea importate în Principate. Principalul său opozant era Partidul Conservator, cel care în favoarea transformării graduale a societății, având ca aliați instituțiile tradiționale precum Biserica.
În concluzie, încercarea lui Orban de a recâștiga președinția PNL se bazează în mare parte pe o serie de idei false și clișee preluate din mers. Ideile expuse de președintele PNL se apropie mai degrabă de creștin-democrație decât de liberalism clasic, iar tentativa de a se delimita prin “respingerea curentelor neo-marxist-progresiste” este una caricaturistă.
