Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a transmis zilele trecute un mesaj aparent amenințător partenerilor de guvernare de la PNL: „Îl anunţ oficial pe Cîţu că dacă PSD iese de la guvernare, vom avea alegeri anticipate. Nu cred că România îşi permite să aibă acum alegeri anticipate. Nu e vorba de o armă, eu am vrut să fiu clar înţeles şi de Cîţu şi de telespectatori că nu mai există… Din moment ce ai încercat să faci guvern cu USR şi nu ai reuşit, a intrat PSD la guvernare şi vedem ce fac miniştrii PSD”, a declarat Marcel Ciolacu.
În realitate, amenințarea lui Marcel Ciolacu cu alegerile anticipate este una care nu ar produce vreo schimbare majoră în ceea ce îi privește pe partenerii de guvernare, chiar dacă, ipotetic vorbind, ar fi pusă în practică.
Ultimul sondaj de opinie publicat de Inscop Research și realizat în perioada 11-18 ianuarie 2022, arată că în cazul unor alegeri, PSD ar obține 34,3%, AUR ar obține 20,6%, PNL ar obține 16,6%, iar USR 12,5%. Cum PSD va căuta formarea unei coaliții minimal câștigătoare, ferindu-se totodată de o alianță cu AUR și USR, șansele sunt ca în acest scenariu PSD să guverneze tot alături de PNL. În acest caz, cele două partide ar forma o majoritate parlamentară (50,9%) și ar da totodată un guvern care ar avea un sprijin solid în parlament. Chiar și ultimul sondaj Avangarde arată că o astfel de configurație politică ar fi foarte plauzibilă în cazul unor alegeri anticipate. Potrivit sondajului publicat la sfârșitul anului 2021, PSD ar obține 39%, PNL ar obține 18%, AUR ar obține 17%, USR ar obține 10%, iar UDMR 5%. Așadar, chiar și în acest caz ne-am îndrepta tot către o alianță PSD – PNL.

Singura diferență majoră în cazul anticipatelor ar ține de împărțirea portofoliilor într-un viitor guvern. În prezent, portofoliile sunt împărțite proporțional cu numărul de locuri în Parlament, obținute în urma alegerilor parlamentare din decembrie 2020. La aceste alegeri, PSD a obținut 28,9%, iar PNL 25,19%, ceea ce înseamnă o diferență foarte mică în favoarea PSD în distribuția numărului de locuri în Parlamentul de la București. În guvernul Ciucă, PSD are 9 portofolii, plus Secretarul General al Guvernului, în timp ce PNL are 7 portofolii plus premierul. UDMR are 3 portofolii, iar Bogdan Aurescu este independent.
În cazul anticipatelor singurul lucru care s-ar schimba așadar ar fi o împărțire a portofoliilor ministeriale care să reflecte diferența de procente dintre PSD și PNL. Prin urmare, deși coaliția are toate șansele să reziste în fața unui scenariu care să includă alegerile anticipate, numărul portofoliilor deținute de PNL ar scădea substanțial. Cum în majoritatea sondajelor de opinie, PSD are aproximativ de două ori mai multe voturi față de PNL, șansele sunt ca PSD să dețină într-un astfel de guvern și de două ori mai multe portofolii ministeriale. Întrebarea care se pune e însă în ce măsură PSD ar merge pe scenariul anticipatelor doar pentru a primi mai multe portofolii ministeriale? Să nu uităm că alegerile anticipate ar putea duce și la dublarea forței celor de la AUR și deci, la o opoziție și mai puternică față de alianța PSD – PNL. Aceasta este o întrebare la care conducerea PSD ar trebui să se gândească, însă șansele sunt să nu vedem declanșată procedura alegerilor anticipate în viitorul apropiat.
