Skip to content
Politică

ANALIZĂ „România liberală”, moțiunea prin care Florin Cîțu încearcă să câștige președinția PNL: în asentimentul lui Iohannis și în antiteză cu Orban

Inquam Photos / Octav Ganea

După ce săptămâna trecută, actualul președinte al PNL, Ludovic Orban, și-a depus în mod oficial candidatura pentru încă un mandat în fruntea partidului, a venit rândul premierului Florin Cîțu să facă exact același gest. Astfel, vineri, Cîțu și-a depus în mod oficial candidatura pentru președinția partidului, propunând o moțiune intitulată „România liberală”.

Moțiunea lui Florin Cîțu este, din start, în antiteză cu cea a lui Ludovic Orban. Dacă Orban propune o moțiune așa zis „liberal-conservatoare”, Florin Cîțu vorbește despre “esența liberalismului”, ca fiind proprietatea privată. Totodată, în moțiunea lui Cîțu sunt expuși cinci piloni pe care PNL ar urma să se bazeze în cazul în care acesta preia șefia partidului – stat de drept, punerea cetăţenilor în centrul guvernării şi politicii prin oferirea celui mai avantajos contract politic pentru aceştia, stat eficient pus în slujba cetățeanului, concentrarea statului asupra furnizării corespunzătoare a celor mai importante bunuri şi servicii publice și furnizarea cadrului instituţional necesar producţiei private eficiente a unor bunuri şi servicii aflate astăzi în sarcina statului. Cu accentul pus pe importanța individ și pe proprietatea privată, Cîțu se apropie oarecum de doctrina liberalismului clasic.

Pe de altă parte, există și câteva componente care vizează un set de politici viitoare pe care le propune premierul. Între acestea două atrag imediat atenția. Este vorba despre revizuirea Constituţiei și desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor în Justiţie. Acestea au fost teme amplu dezbătute în spațiul public de liberali din echipa lui Florin Cîțu. Despre desființarea SIIJ, oameni precum Rareș Bogdan și-au făcut o întreagă campanie. Totodată, revizuirea Constituției este proiectul de suflet al președintelui Klaus Iohannis. În campania prezidențială din 2019 și inclusiv ulterior, Klaus Iohannis a vorbit deschis despre acest subiect, spunând că procesul revizuirii Legii fundamentale trebuie să fie făcut cu maximă responsabilitate pentru a avea o Constituție modernizată. După alegerile prezidențiale, președintele a sperat că PNL va avea o majoritate confortabilă în Parlament și că procesul revizuirii Constituției va fi îmbrățișat și de alte partide politice. Cu toate acestea, rezultatul slab de la alegeri și pandemia au pus pe plan secund acest proiect. Acum vedem că Florin Cîțu reînvie subiectul, aducându-l în prim planul agendei publice. Cu toate că și alți președinți au încercat lucrul acesta, Constituția nu a mai fost revizuită din 2003, în parte pentru că un astfel de demers reclamă existența unei super-majorități în Parlament și a unui referendum reușit. Klaus Iohannis a înclinat deja în favoarea lui Florin Cîțu în cursa internă pentru șefia PNL, prin urmare nu e deloc surprinzător faptul că premierul a introdus aceastpă temă în moțiunea sa. Să nu uităm nici că președintele Iohannis se află la finalul celor două mandate legale și încearcă, prin urmare, să lase în urmă o moștenire politică.

În concluzie, moțiunea lui Florin Cîțu îmbină teme ale liberalismului clasic cu concesii aduse diverselor facțiuni care îl sprijină în procesul de preluare a președinției PNL. Moțiune propusă de premier se află totodată în antiteză cu cea a lui Ludovic Orban, iar acesta este unul dintre elementele prin care Cîțu încearcă să se delimiteze de actuala conducere a partidului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *