Multiplele crize de la granița de Est a Uniunii Europene reprezintă un test de unitate pentru democrațiile liberale din Occident și totodată, un avertisment lansat de Federația Rusă care pare a fi hotărâtă tot mai mult să provoace schimbarea status quo-ului în Europa.
Trei crize la granița Europei de Est
În prezent există trei crize importante la granița de Est a Uniunii Europene. Mai întâi, la granița dintre Polonia și Belarus a fost orchestrată o criză a migranților. În spatele ei se află unul dintre principalii aliați ai lui Vladimir Putin, Aleksandr Lukaşenko, “ultimul dictator al Europei”. Planul acestuia e unul aparent simplu: să foloseși disperarea sirienilor și a irakienilor care își doresc un trai mai bun pentru a destabiliza Uniunea Europeană. Ceea ce practică Lukaşenko este pe bună dreptate o formă de război hibrid, dar simultan și o criză umanitară în desfășurare. Promițându-le acces în statele bogate ale Europei, via Polonia, Lukaşenko a organizat curse aeriene regulate din zona Orientului Mijlociu, până la Minsk. După ce migranții își dau ultimii bani în schimbul promisiunii de a intra pe teritoriul Uniunii Europene, trupele lui Lukaşenko îi împing la propriu peste granița cu Polonia, fără posibilitatea de a se întoarce. Astfel de acțiuni au fost orchestrate de Lukașenko și în vara trecută, ținta fiind țările baltice. Este greu de crezut că această acțiune destabilizatoare se realizează fără binecuvântarea lui Vladimir Putin. Lukașenko și Putin au întâlniri dese. Prin urmare, criza migranților nu reprezintă o întâmplare. Putin a observat că în trecut astfel de crize au destabilizat Europa și au impulsionat mișcările populiste și eurosceptice. Prin urmare, orice acțiune care poate distruge coeziunea și unitatea europeană, servește interesele Kremlinului.
Celelalte două crize majore sunt declanșate direct de către Rusia. Moscova a masat, potrivit informațiilor apărute în presă, în jur de 100.000 de militari la granița cu Ucraina. Nu este pentru prima dată când Rusia folosește o astfel de formă de presiune la adresa Ucrainei și implicit a Europei. În primăvara acestui an, Rusia a mai desfășurat astfel de concentrări de trupe la frontiera cu Ucraina, după care și-a retras soldații la fel de subit. Totuși, teama escaladării conflictului din Estul Ucrainei este reală. La urma urmei, Rusia a declanșat acest conflict și a anexat ilegal Crimeea în 2014. Discuții despre parteneriatul strategic americano – ucrainean l-ar putea impulsiona pe Putin să acționeze până când fereastra lui de oportunitate nu se va închide. În 2008, înaintea invaziei din Georgia, au existat concentrări similare de trupe. Prin urmare teama unei invazii ruse în Ucraina este legitimă.
În fine, a treia criza orchestrată de Federația Rusă este legată de decizia Gazprom de a nu nu crește exporturile de gaze naturale către Europa. Statele din Europa, dependente de gazul rusesc, încep sezonul de iarnă cu cel mai redus nivel al stocurilor de gaze din mai mult de un deceniu, ceea ce sporeşte temerile privind fiabilitatea furnizărilor pe timp de iarnă. Europa trece de altfel deja printr-o amplă criză energetică, iar Rusia are principala armă de șantaj: robinetul cu gaz.
Acțiunile Rusiei reprezintă așadar un test pentru Uniunea Europeană. Criza migranților expune diviziunile din interiorul UE și NATO, iar creșterea prețurilor la energie, ar putea determina în toată Europa scumpiri în lanț. Preocupate mai degrabă de chestiuni de politică internă, opinia publică din statele Europei va fi mai puțin interesată de echilibrele geopolitice din Europa de Est. Acesta pare a fi calculul făcut de Vladimir Putin. Rusia se confruntă acum cu o alegere: va escalada tensiunile, mizând în continuare pe acest calcul, sau va ajunge la concluzia că această strategie este una contraproductivă?
