Zilele acestea, miniştrii afacerilor externe şi ai apărării din țările membre ale Uniunii Europene au adoptat la Bruxelles, Busola strategică a apărării europene. Aceasta reprezintă o nouă politică de apărare comună care va permite UE să stabilească rapid forţe de reacţie rapidă, și care urmează a fi validată la summitul șefilor de stat sau de guvern de la finele săptămânii. Documentul fondator prevede complementaritatea UE cu NATO, sporirea autonomiei strategice europene, crearea unei forțe de reacție rapidă de 5.000 de militari, dar și elaborarea unei strategii spațială europene pentru securitate și apărare și o politică de apărare cibernetică.
Agresiunea rusă din Ucraina accelerează ideea unei armate europene
Până de curând, ideea înființării unei armate europene reprezenta un scenariu puțin probabil. Dar după invazia Ucrainei, declanșată la ordinele lui Vladimir Putin, ideea unei forțe de apărare comună a Uniunii Europene a prins tracțiune. Desigur nu vorbim încă despre o armată europeană, dar invazia Ucrainei pare a fi asigurat un soi de consens la nivelul liderilor europeni în ceea ce privește necesitatea unor politici comune de apărare.
Anterior invaziei ruse din Ucraina, principalele argumente în favoarea unei armate comune europene erau legate de ascensiunea amenințărilor la nivel global și poziția șubredă în care se află Uniunea Europeană din punct de vedere militar. Franța se afla în avangarda statelor care militau pentru crearea unei armate comune europene, dar statele rămâneau încă reticente în absența unei amenințări vizibile la adresa securității lor. În plus, majoritatea liderilor europeni combăteau ideea unei armate europene prin argumentul că securitatea Europei este asigurată deja în mare parte de Statele Unite, prin NATO. Pe lângă umbrela de securitate a NATO, mai avem un strat de securitate secundar, oferit de armatele naționale ale statelor membre UE care, apărându-și propriile granițe, apără indirect granițele UE. O altă problemă în calea înființării unei armate comune a UE ținea și de disponibilitatea statelor membre de a renunța la prerogativa unei armate naționale în favoarea unei armate comune a Uniunii Europene.
Agresiunea militară a Rusiei în Ucraina, din pricina proximității ei, dar și din cauza manierei brutale, a schimbat oarecum percepția liderilor europeni. În primul rând, tot mai mulți se întreabă cât de mult s-ar implica Statele Unite în cazul în care Rusia ar agresa militar un stat membru NATO. Deși decidenții politici de la Washington au lăsat clar de înțeles că Statele Unite vor apăra fiecare centimetru de teritoriu al țărilor NATO, mulți se întreabă ce s-ar întâmpla dacă la Casa Albă ar reveni Donald Trump, sau un președinte similar care să nu aibă un angajament atât de mare față de principiul apărării colective. În momentul de față nu există un plan B pentru un astfel de scenariu, altul decât o apărare cu armatele naționale ale statelor membre UE. În al doilea rând, dacă până mai ieri Putin părea un lider autoritar calculat, în lumina evenimentelor din Ucraina, acesta pare a acționa tot mai irațional, iar asta îl face deosebit de periculos.
Agresiunea militară a Rusiei asupra Ucrainei schimbă așadar încet, dar sigur, perspectiva cu privire la ideea unei armate comune a Uniunii Europene. Busola strategică reprezintă un indiciu important al acestei schimbări. Liderii europeni ar putea lua în calcul, în viitorul apropiat ideea unei armate comune europene care să acționeze complementar cu NATO.
Agresiunea militară rusă din Ucraina a accelerat istoria, iar unul dintre efectele nedorite de către Putin a fost tocmai crearea unei unități mai mari în blocul statelor membre UE și NATO. Rămâne de văzut dacă istoria a accelerat atât de mult încât statele UE să ajungă la un acord privind înființarea unei armate comune europene.
