Conflictul dintre Ucraina și Rusia se poate transforma rapid într-o bătălie pentru gaz, în cazul în care nu va fi gestionat bine de Uniunea Europeană, care va fi prinsă la mijloc între două mari puteri militare: Rusia și SUA. 46,8% din gazul natural din Uniunea Europeană este importat din Rusia, iar zilele trecute s-a vorbit despre o alternativă la gazul rusesc, în cazul în care va începe un război între Ucraina și Rusia.
Joe Biden, președintele SUA, și Ursula Von der Leyen, președintele Comisiei Europene, au avut o discuție zilele trecute, unde au abordat și problema gazului din Rusia.
„Statele Unite și UE lucrează împreună pentru furnizarea continuă, suficientă și în timp util a Uniunii cu gaze naturale din diverse surse de pe tot globul, pentru a evita șocurile de aprovizionare, inclusiv cele care ar putea rezulta dintr-o nouă invazie rusă a Ucrainei”, se arată într-un comunicat de presă al Washingtonului. SUA rămâne cel mai mare furnizor naval de GNL (gaz natural lichefiat) pentru UE, dar acest lucru riscă să nu fie suficient.
Pentru ca SUA să poată crește aprovizionarea UE, va trebui ca mai întâi Rusia să închidă conductele de gaz spre Uniune, ceea ce este foarte puțin plauzibil, deoarece mare parte din banii statului rus vin din vânzarea de gaz către UE. Chiar dacă Germania va renunța la Nord Stream 2, așa cum insistă Statele Unite ale Americii, UE nu va ajunge în situația de a duce lipsă de gaz, atât timp cât rușii alimentează Vestul prin alte conducte.
Gazul natural din Rusia ar putea fi înlocuit cu gaz natural lichefiat transportat cu nave către Europa, dar acest lucru ar presupune o creștere exagerată a numărului de nave și o rețea amplă de distribuție terestră a gazului în Uniunea Europeană. Banca americană Citi estimează că doar două treimi din necesarul de gaz din UE ar putea fi asigurat cu ajutorul navelor, deoarece vor apărea câteva probleme. În UE sunt doar câteva țări care pot face aprovizionarea. Spania are 7 zone navale de aprovizionare, însă nu va reuși să distribuie gazul mai departe către alte țări UE, neavând o rețea de conducte suficient de puternică. Italia are doar 2 zone navale de aprovizionare cu GNL, iar Franța 4. Apoi mai sunt Olanda, Belgia, Grecia și Polonia care dispun de porturi în care navele pot sosi cu gaz. Rămâne marea enigmă Germania, care ar depinde de alte state UE și ar fi într-o criză de timp. Germania importă aproape 90% din gazul pe care îl folosește, însă doar 35% provine din Rusia.
Ucraina, un conflict continuu
Germania și-a pregătit conducta Nord Stream 2 tocmai pentru a evita Ucraina, în cazul unui conflict cu Rusia. Intențiile Ucrainei de a adera la NATO nu sunt deloc recente, iar prima tentativă a fost în 2008. La summitul NATO de la București, SUA i-a chemat pe partenerii săi tocmai pentru a-și exprima votul pentru aderarea Ucrainei și Georgiei la NATO. Franța, Italia și Germania s-au opus acestui lucru. Romano Prodi, premierul italian la acea vreme, preciza că un astfel de pas ar fi produs tensiuni în Europa. Ceea ce s-a și întâmplat imediat, pentru că în august 2008, Georgia a fost atacată de Rusia și a plătit scump pentru intențiile sale. Ucraina a fost sancționată pe conductele de gaz, pentru că în iarna lui 2008 și 2009 s-a trezit într-o criză, după ce Rusia a obligat-o să-și plătească datoriile. La început de 2009, Ucraina a rămas cu o cantitate mică de gaz și a deviat din gazul care ar fi trebuit să ajungă în Uniunea Europeană. În 2009, Vladimir Putin era premierul Rusiei și decidea închiderea robinetului de gaz pentru ucraineni.
Rusia și-a pregătit actualul conflict cu Ucraina încă din 2021, când a redus cantitatea de gaz transportată prin Ucraina. Pe teritoriul ucrainean, sunt 4 conducte de gaz către Europa, dar Rusia a preferat să alimenteze mai mult conductele care evită Ucraina și care sunt mult mai moderne. Vladimir Putin, președintele rus, a anunțat că odată cu inaugurarea noilor conducte, Gazprom reușește să economisească miliarde de euro. Este evident că Rusia nu mai vrea să investească în modernizarea conductelor din Ucraina, iar acest lucru riscă să lase Kievul fără multe miliarde pe care le obținea din transportul de gaz.
Ucraina va trebui să plătească în curând factura pentru acest conflict din 2021-2022, care nu face decât să alunge investitorii, să crească inflația, dobânzile și să scadă puterea de cumpărare. Militarizarea cerută de președintele ucrainean nu poate fi o atracție pentru investitori sau statele UE, care au o strategie geopolitică bazată total pe diplomație.
Vladimir Putin i-a anunțat pe oamenii de afaceri din Italia că nu va reduce gazul către Europa, iar italienii nu au motiv să se îngrijoreze. Parteneriatul Rusia-Italia este important pentru Moscova, mai ales după ce italienii nu s-au implicat momentan în conflictul din Ucraina. În 2021, parteneriatul economic Rusia-Italia a crescut cu peste 50%.
În cazul în care Ucraina va fi atacată de Rusia, atunci Germania ar putea renunța la Nord Stream 2, după cum a anunțat de mai multe ori Annalena Baerbock, ministrul de externe al Germaniei. Acest lucru va menține instabilitatea de pe piața de gaz din Uniunea Europeană, deja ajunsă la cote alarmante. În noiembrie 2021, când Germania anunța amânarea deschiderii NS2, prețul gazului în UE a crescut imediat și a provocat multe nemulțumiri. În decembrie 2021, Vladimir Putin a anunțat că această conductă este pregătită să transporte gaz și așteaptă autorizația.
Multe state UE pierd miliarde de euro pentru a susține facturile cetățenilor. Franța, Spania și Italia sunt țările care au pompat cei mai mulți bani în economie pentru a reduce facturile cetățenilor. România a fost nevoită să compenseze facturile cetățenilor, iar acest lucru înseamnă sute de milioane de euro pierdute de țara noastră, în doar câteva luni.
Conflictul din Ucraina s-a transformat într-un conflict al gazului pentru Uniunea Europeană. Continuarea acestui conflict va obliga statele UE să aloce noi fonduri pentru a reduce facturile cetățenilor și companiilor. În această criză a facturilor, UE nu are nevoie de un conflict care îi poate pune în pericol aprovizionarea cu gaz, într-un moment în care economia trebuie să funcționeze la capacitatea maximă pentru a recupera pierderile din ultimii doi ani.
