Invazia Ucrainei de către Rusia face tot mai reală posibilitatea ca Republica Populară Chineză să preia controlul insulei.
Pe măsură ce tancurile rusești avansează în Ucraina, criza generată de Vladimir Putin va avea ecouri peste tot în lume și, probabil cel mai îngrijorător, în strâmtoarea Taiwan. O încercare a Beijingului de a prelua Taiwanul prin forță tocmai a devenit mai probabilă. Și asta nu neapărat pentru că ar exista o legătură directă între invazia Ucrainei și amenințarea Taiwanului de către Beijing, ci pentru că războiul din Ucraina reprezintă cel mai nefericit indiciu cu privire la principala direcție geopolitică globală: revenirea autocraților.
Odată cu dezintegrarea Uniunii Sovietice în 1991, lunga confruntare a Statelor Unite cu autoritarismul părea a fi fost câștigată. Aproape peste tot, dictatorii erau pe fugă – Indonezia, Myanmar, Brazilia, Coreea de Sud, Filipine, Chile și chiar Rusia însăși. Globalizarea răspândea idealuri politice și economice de factură liberală. Desigur, Partidul Comunist Chinez rămânea pe poziții la Beijing, dar cadrele sale păreau a fi parteneri în ordinea globală, mulțumiți să se îmbogățească și să se cufunde în rețelele comerciale și instituțiile internaționale create de puterile democratice.
Războiul lui Putin din Ucraina dezvăluie cât de greșită a fost această linie de gândire. Ceea ce au realizat SUA și aliații săi în anii 1990 nu a fost o victorie finală asupra autoritarismului, ci un simplu răgaz. De ani de zile, consensul democratic liberal s-a erodat: priviți de pildă la democrația iliberală a lui Viktor Orbán în Ungaria, la regimul lui Recep Tayyip Erdogan în Turcia sau atacul lui Narendra Modi asupra tradițiilor seculare ale Indiei. În Myanmar, generalii au preluat controlul; Jair Bolsonaro susține retorica antidemocratică în Brazilia. Totuși, invazia lui Putin marchează o nouă etapă, anunță o nouă eră – una a agresiunii autoritare.
Nici o țară, totuși, nu este o amenințare la fel de mare pentru ordinea mondială liberală ca China. Rusia, în multe privințe, este o putere în declin, lipsită de dinamismul economic prin care să-și susțină puterea politică. Atacul asupra Ucrainei poate fi o modalitate prin care Putin să obțină ceea ce își dorește, cât mai poate. Povestea este diferită cu China – o putere economică, diplomatică și militară în creștere. Rusia este astăzi în prima pagină a ziarelor, dar China va fi vârful de lance al cauzei autoritare. Fervoarea naționalistă a președintelui Xi Jinping, angajamentul față de restabilirea puterii chineze și abordarea mai agresivă în comparație cu predecesorii săi în ceea ce privește disputele teritoriale și maritime, relațiile cu SUA și aliații săi, precum și sistemul internațional în linii mari, arată că Beijingul a devenit o forță destabilizatoare în Asia.
Taiwan se află pe această linie de front. Așa cum Putin nu poate tolera suveranitatea ucraineană, Partidul Comunist Chinez nu va accepta niciodată separarea Taiwanului, pe care Beijingul îl consideră o parte centrală a Chinei ocupată de un guvern ilegitim (și, de altfel, democratic). Obținerea controlului asupra Taiwanului sau, așa cum preferă Partidul Comunist să-l numească, „reunificare”, este un obiectiv principal al politicii externe chineze. Într-o ordine mondială în care statele autoritare sunt mai asertive iar democrațiile se află în defensivă, șansele unui război asupra Taiwanului cresc. Xi a intimidat deja guvernul de la Taipei, trimițând escadroane de avioane pentru a hărțui insula, în timp ce suprimarea completă de către Beijing a mișcării pro-democrație din Hong Kong dispersează orice speranță că Taiwanul și-ar păstra un soi de autonomie dacă ar fi încorporat de regimul de la Beijing.
Asta nu înseamnă că un atac chinez asupra Taiwanului este iminent. Este imposibil de prezis cu certitudine ce ar putea gândi Xi despre Taiwan după războiul din Ucraina. Spre deosebire de Putin când vine vorba de Ucraina, totuși, Xi nu a concentrat o forță militară pentru o invazie în strâmtoarea care separă Taiwanul de China continentală. De asemenea, în percepția lui Xi, ascensiunea Chinei este inevitabilă; timpul este de partea lui. Nu are nevoie să-l urmeze pe Putin pe calea războiului.
Dar agresiunea militară a lui Putin este un semn a ceea ce ar putea veni. Puterile autoritare cred că a sosit momentul pentru a remodela lumea. Și cine poate spune că greșesc: nu este deloc clar dacă aliații democratici au voința, resursele sau unitatea a purta o altă bătălie cu autocrația. Criza din Ucraina a arătat atât modul în care SUA, cât și aliații săi din Europa se străduiesc să atingă un scop comun, dar totuși eșuează în ceea ce privește obținerea unor rezultate. Între timp, la Washington, diviziunile politice ridică îndoieli serioase cu privire la hotărârea și determinarea Americii. Publicul american este obosit.
Dacă aceste tendințe continuă, atunci putem spune că ziua în care China va invada Taiwanul se apropie. Liderii chinezi ajung să vadă declinul american ca fiind inevitabil. Criza din Ucraina poate adăuga și mai multe dovezi în cazul lor. Într-o zi, ei pot calcula (sau și mai rău, calculează greșit) că SUA și partenerii săi nu se vor lupta pentru idealurile lor sau pentru ordinea mondială. Nimic însă nu este inevitabil. Criticii Washingtonului se vor plânge că eșecul în a preveni invazia lui Putin este deja un semn al slăbiciunii americane. Dar SUA nu a fost niciodată și nu va fi niciodată omnipotentă. Cert este că jocul Ucrainei nu s-a terminat. Acum, lumea – și în special Xi Jinping – se va uita pentru a vedea cât de multe costuri pot provoca SUA și aliații săi Rusiei.
China și Rusia vor menține presiunea. Ele vor genera noi crize pentru a pune presiune pe SUA și partenerii săi. Lumea modernă este prea complexă pentru a fi definită ca o simplă competiție între democrație și autocrație. Dar poate fi împărțită între acele state care beneficiază de perpetuarea ordinii mondiale actuale și cele care câștigă din subminarea acesteia. Invazia Ucrainei ar putea fi doar o etapă într-o campanie de distrugere. Următoarea etapă ar putea să implice China.
*Articol publicat de Michael Schuman în The Atlantic
