Șeful DIICOT Felix Bănilă a spus că ancheta în cazul Caracal se apropie de final! În această ultimă etapă se verifică găurile din pământ și pereții locuinței casei lui Gheorghe Dincă.
„După ce vom finaliza această ultimă etapă, care este foarte importantă, vom stabili o întâlnire cu presa și vă vom lămuri. (….) De finalizat această cercetare în cadrul acestui mandat de percheziție domiciliară. Practic, se verifică găurile din pământ, dacă sunt sau nu sunt obiecte care ne interesează acolo. Se verifică pereții locuinței.”, a spus șeful DIICOT.
Întrebat dacă exclude varianta ca Luzia Melencu să fie în viață, Bănilă a spus: „Nu excludem niciuna dintre variante. Testele ADN în cazul victimei majore nu sunt concludente și de aceea nu putem exclude nicio variantă”.
