Skip to content
Europa

Anchetă în Italia. Premierul Conte, pus să dea explicaţii despre gestionarea crizei COVID

Twitter

Premierul italian Giuseppe Conte a fost audiat vineri, timp de aproape 3 ore cu privire la modul în care a fost gestionată epidemia de COVID-19. Şefului Guvernului de la Roma i se reproşează că ar fi declarat cu întârziere focarul cu noul coronavirus din zona Lombardiei.

Mai exact, Conte a fost audiat de magistratul Maria Cristina Rota, procuror adjunct al parchetului din Bergamo, la sediul guvernului din Roma, în cadrul unei anchete ce priveşte întârzierea cu care a fost declarată „zonă roşie” în două localităţi din provincia Bergamo, Nembro şi Alzano Lombardo, în timp ce epidemia era în plină extindere.

Audierea are loc în contextul în care Parchetul din Bergamo, oraş martir din Lombardia şi epicentrul epidemiei care a făcut peste 34.000 de morţi în Italia, desfăşoară mai multe anchete distincte în legătură cu această tragedie.

Magistratul şi echipa sa, sosiţi la palatul guvernamental în prima parte a dimineţii, în faţa camerelor de televiziune, urmau să-i mai audieze pe ministrul sănătăţii, Roberto Speranza, şi pe cel de interne, Luciana Lamorgese, a comunicat serviciul său de presă agenţiei France Presse, potrivit Agerpres.

Guvernul central şi liderii din Lombardia îşi atribuie reciproc responsabilitatea acestei întârzieri, care a avut un impact dramatic asupra saturării sistemului sanitar, creşterii mortalităţii şi extinderii epidemiei în această regiune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *