Procurorul General al României, Augustin Lazăr, a participat duminică la ceremoniile de la Curtea de Apel București, cu ocazia „Zilei Justiției”.
Cu această ocazie acesta a fost întrebat de jurnaliști despre cazul Dan Condrea și Hexi Pharma. Procurorul General a afirmat că sunt mai multe dosare în lucru la Parchetul General cu referire la cazurile respective și există un volum mare de activitate în desfășurare. Au avut loc mai multe ridicări de acte, iar mai multe expertize sunt în curs.
Augustin Lazăr a declarat că ancheta va fi soluționată într-un timp rezonabil, fiind în curs de finalizare.
Legat de dosarul Hexi Pharma, acesta a afirmat că se coraborează datele din acte cu soluțiile ridicate din spitale și în același timp este în curs și procesul de constituire a părților civile, potrivit b1.ro.
