Skip to content
Europa

Anchetă penală la abatorul din Germania, cu peste 1.400 de angajaţi infectaţi cu noul coronavirus

dw.com

Procuratura din oraşul german Bielefeld a anunţat vineri declanşarea unei anchete împotriva conducerii companiei Toennies, deţinătoarea unui abator şi a unei fabrici de ambalare a cărnii unde s-au infectat cu coronavirus circa 1400 de angajaţi.

Potrivit DPA, citată de Agerpres, ancheta se va concentra asupra managementului, după ce iniţial s-a deschis un dosar in rem pentru vătămare corporală din culpă şi încălcarea legii de protecţie împotriva infecţiilor, în vigoare în contextul epidemiei.

La abatorul Toennies din Rheda-Wiedenbruck, din landul german Renania de Nord-Westphalia, sunt angajaţi mulţi muncitori străini, în special est-europeni, printre care şi români. Focarul de coronavirus a apărut la jumătatea lui iunie şi a obligat autorităţile să reintroducă măsuri de izolare pentru mii de locuitori din regiune. Abatorul a fost închis timp de trei săptămâni, înainte să se permită reluarea treptată a activităţii, începând cu partea administrativă. Ulterior, procuratura a primit peste 50 de plângeri penale.

Managementul Toennies a insistat în mod repetat că colaborează cu echipa de anchetatori, compusă în prezent din cinci poliţişti. Săptămâna trecută, în urma unei inspecţii a condiţiilor de cazare pentru majoritatea angajaţilor est-europeni ai abatorului s-au consemnat, potrivit ministrului sănătăţii landului, aproape 1.900 de deficienţe. S-au constatat supraaglomerare, mucegai, pericol de cădere, scurgeri la acoperişuri, instalaţii sanitare „catastrofale”, nereguli privind prevenirea incendiilor şi lipsa dezinfectantului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *