Skip to content
Politică

Andreea Paul critică sistemul de protecție a copilului din România

Deputatul PNL Andreea Paul critică sistemul de protecție a copilului din țara noastră spunând că, în România, acest sistem „lasă mult de dorit” şi că domeniile care au impact direct asupra dezvoltării copilului sunt tratate „periferic”, de obicei atunci când se întâmplă o tragedie, potrivit agerpres.ro.

Unul din cinci români este copil. Sistemul de protecţie a copilului în România lasă, însă, mult de dorit. Domeniile cu impact direct asupra dezvoltării copilului sunt tratate periferic, de obicei atunci când mai apare încă o tragedie. După 12 ani de la adoptarea legislaţiei de protecţie din 2004, România încă nu are un mecanism de verificare şi monitorizare a implementării prevederilor Convenţiei ONU cu privire la drepturile copilului. Lipsesc datele reale cu privire la copii şi drepturile lor. Nu mai vreau ca aceşti copii să rămână invizibili pentru politicile publice, pentru bugetul public, pentru Parlamentul României. Ei pot să nu rămână invizibili prin vocea dumneavoastră, prin acţiunile pe care le demarăm azi„, a spus deputatul PNL, în cadrul unei dezbateri intitulate „Mama şi copilul nu au culoare politică”.

Potrivit Andreei Paul, o treime din copiii României trăiesc în sărăcie. Mai mult, citând datele UNICEF, ea a arătat că opt minori din o sută trăiesc în România la nivelul de sărăcie extremă, cu mai puţin de 15 lei pe zi.

48,5% dintre copiii români trăiesc în risc de sărăcie sau excluziune socială, după datele Eurostat, ceea ce înseamnă că România este pe locul doi în întreaga Europă. Cei mai vulnerabili şi expuşi sărăciei şi marginalizării sunt copiii din mediul rural şi copiii romi”, a adăugat Andreea Paul.

În opinia sa, cel mai grav aspect îl reprezintă creşterea infracţionalităţii în rândul copiilor şi tinerilor, iar datele pe care le-a prezentat în dezbatere relevă faptul că acest fenomen a crescut cu peste o treime în ultimii cinci ani.

„Numărul minorilor victime a crescut în anul 2015 cu 37% faţă de anul 2011, conform datelor pe care le-am primit de la CSM. Infracţionalitatea în rândul copiilor, fie că sunt actori sau victime ale acestor infracţiuni mai uşoare sau mai grave, a crescut cu peste o treime în ultimii cinci ani. În anul 2015, aproape 40% din numărul minorilor inculpaţi au fost pentru infracţiuni de furt, 20% – tâlhărie, 2,7% pentru omoruri. Tot în 2015, 21% din cazurile cu minori victime au fost referitoare la abandonul de familie, 8% legat de traficul de minori, 7% legat de viol şi, din păcate, nimeni nu vorbeşte despre aceste lucruri”, a punctat parlamentarul liberal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *